Reprezentanţii Case de Pensii au primit astăzi prima serie de bilete de tratamente dedicate pensionarilor. Biletele se vor distribui în aceste zile, iar toţi pensionarii doritori le pot ridica de la Casa de Pensii.
Cele 52 de bilete au ajuns astăzi şi aşteaptă să fie ridicate de pensionarii care doresc tratamente speciale la anumite staţiuni din ţară. Criterile pe care pensionarii trebuie să le îndeplinească pentru a primi biletele de tratament sunt următoarele: pensionarii trebuie să se prezinte cu cuponul de pensie, actul de identitate sau biletul de trimitere de la medicul de familie.
Chiar de astăzi au început să fie distribuite şi se mai pot ridica până la ora 16:00. Începând de mâine, biletele pot fi ridicate începând cu ora 8:00 până la ora 16:00, iar vineri de la ora 8:00 până la ora 13:00. Biletele sunt valabile începând cu 16 februarie, iar cei care vor deţine astfel de bilete de tratament, pot alege staţiuni precum 1 Mai, Covasna, Geoagiu Băi, Buziaş sau Bizuşa Băi.
Conducerea Casei de Pensii speră că le va distribui toate cât de repede şi aşteaptă ca pensionarii să vină sa le ridice.