Dovezile, declaraţiile şi toată ancheta făcută de criminalişti au dus într-o singură direcţie în cazul pastorului Blaga şi a fiului său: crimă urmată de sinucidere. Aceasta este concluzia trasă de procurorii criminalişti din Satu Mare care au instrumentat cazul.
În probatoriul din acest dosar se arată că " în cauză a rezultat faptul că Blaga Adrian a incendiat autoutilitara, folosind motorina cumpărată în acest scop’, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. „În timpul incendiului, acesta i-a aplicat minorului B.T. (n.r. – fiul de 9 ani, Timi) lovituri la nivelul capului şi gâtului cu ciocanul şi maceta, corpuri delicte identificate la fața locului, lovituri care i-au cauzat moartea, după care, cu aceeaşi macetă şi-a provocat o leziune la nivelul gâtului, secționându-şi vasele sangvine. În aceste împrejurări Blaga Adrian a inhalat importante cantități de fum şi monoxid de carbon, care i-au provocat moartea. Conform raportului medico-legal, moartea acestuia survenea şi din cauza leziunii autoprovocate la nivelul gâtului. Pe cele două cadavre nu au fost identificate urme de autoapărare. Expertizarea genetică ADN a corpurilor delicte şi a altor obiecte ridicate de la fața locului au pus în evidență profilul genetic aparținând celor doi decedați şi nu alte profile. Din analiza şi interpretarea tuturor probelor administrate, rezultă fără putință de tăgadă faptul că, în cauză s-a comis infracțiunea de omor calificat, pe raza localității Aciua, jud. Satu Mare, în autoutilitară, la data de 6.VIII.2013, omor comis asupra minorului B.T. (n.r. - fiul de 9 ani) de către tatăl său, Blaga Adrian, după care acesta s-a sinucis. În cursul cercetărilor s-au exclus succesiv variantele privind omorul în scop de jaf sau interes material, omorul în scopul recuperării unor sume de bani sau omorul din răzbunare” - scrie Jurnalul.ro.
Adrian Blaga (39 de ani) şi fiul acestuia, Timotei Blaga (9 ani) au fost găsiţi morţi în luna august a anului trecut într-o camionetă abandonată la marginea localităţii Aciua din judeţul Satu Mare.
Imediat zeci de poliţişti, criminalişti şi procurori au început cercetările şi au încercat să afle cum au ajuns cei doi să fie găsiţi morţi pe un câmp din judeţul Satu Mare.
Anchetatorii au luat la acea vreme orice variantă în calcul, iar multă lume susţinea că ar fi vorba despre o crimă comisă pentru o sumă de bani pe care se presupune că pastorul ar fi avut-o la el.
Se pare însă că toate dovezile, rezultatele anchetelor ADN şi declaraţiile au dus la cea mai sumbră concluzie: o crimă urmată de sinucidere.