În prezenţa autorităţilor locale şi a bistriţenilor, un sobor de preoţi a oficiat un ceremonial religios pentru a sfinţi locul în care au fost puse în valoare vestigiile cimitirului românesc al vechii şcoli confesionale româneşti, de pe strada Crinilor.
În 13 iunie 1792 s-a oficiat prima Liturghie la Biserica românească din Bistriţa cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Biserica a fost construită între anii 1790 – 1792. Lăcaşul de cult a aparţinut Bisericii Greco-catolice din Bistriţa până în anul 1897 când a fost donată românilor din Lechinţa.
La evenimentul de azi au fost prezenţi preoţi ortodocşi şi catolici care au oficiat slujba religioasă pentru comemorarea credincioşilor care au pus temeliile bisericii. Slujba a fost începută de preotul protopop Alexandru Vidican.
Alexandru Gavrilaş, directorul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, a construit, voluntar, un altar în locul vechiului altar al Bisericii. Monumentul a fost sfinţit la slujba de astăzi.
La acest ceremonial a fost prezent şi primarul Ovidiu Teodor Creţu care a adresat câteva cuvinte de mulţumire la adresa preotului Alexandru Vidican „cu care am avut o bună colaborare şi la care am găsit o deschidere foarte mare”, dar şi viceprimarul George Avram.
Unul dintre cei care a avut o mare influenţă în ce priveşte punerea în valoare a vestigiilor cimitirului a fost şi istoricul Vasile Duda care a declarat că, pentru a putea studia pietrele de mormânt din cimitirul vechi, a fost nevoit să sară peste multe garduri: „Nu sunt monumentele ortodocşilor sau ale catolicilor, sunt monumentele noastre ale românilor, indiferent de religie sau etnie”, a mai declarat Vasile Duda.
„Să nu ne ocupăm de anumite monumente doar pentru că aparţin unei anumite confesiuni este ca şi cum am lăsa un tablou de Rembrandt să se degradeze pentru că Olanda nu a fost de acord cu aderarea României la spaţiul Schengen. Să nu uităm că suntem cu toţii români”, a mai spus Vasile Duda.
Slujba a fost încheiată tot de preotul protopop Alexandru Vidican care a mulţumit Primăriei Bistriţa şi tuturor celor care s-au implicat în reabilitarea şi punerea în valoare a vestigiilor cimitirului românesc de lângă biserica de lemn a vechii şcoli confesionale româneşti, de pe strada Crinilor.
La ceremonial au fost prezenţi mulţi bistriţeni care s-au arătat încântaţi de ce au făcut cei de la Primăria Bistriţa în colaborare cu preoţii.