Chiar dacă o parte din tradițiile moștenite din strămoși s-au pierdut, sunt însă multe obiceiuri care se respectă cu sfințenie. La Prundu Bârgăului se cumpără lucruri noi, se merge în haine negre la biserică, la Telciu nu se lucrează pentru a fi feriți de grindină, iar la Agrieș sunt amenințați nucii.
Indiferent de zonă, o veche tradiție religioasă se respectă cu sfințenie de majoritatea credincioșilor: în vinerea mare se ține post! O altă tradiție respectată încă de o parte dintre localnicii din Telciu spune că “Vinerea Seacă este considerată sărbătoare, zi nelucrătoare si nu se ară în această zi, nu se pune plugu-n brazdă, căci se spune că-i pericol mare să plouă cu grindină. Este considerată cea mai însemnată zi de post. Majoritatea credinciosilor nu mănâncă nimic până la ora amiezii. În această zi nu este bine să înjuri, să porti pizmă, să spui cuiva cuvinte grele. Este o zi în care oamenii trebuie să-si regăsească linistea interioară si să se bucure de pace sufletească...”
Pe Valea Bârgăului lumea ține post, însă vremurile de acum nu mai sunt la fel ca altădată, așa că oamenii continuă să-și pregătească casele și familia pentru sărbătoarea Învierii.
"În Vinerea Seacă se postește. Care pot, ajună și nu mănâncă toată ziua nimic care nu, rezistă cât pot... La noi este târg și toată lumea merge la piață dacă mai are ceva cumpărături de făcut. Acum își mai cumpără una alta, turtițele pentru Paști pentru că la noi obiceiul este ca la udători să se dea un ou și o turtiță. Hainele țărănești să fac mai din timp și nu le poți lăsa pe ultima zi pentru că e mai mult de lucru la ele, însă în Vinerea Mare de la piață se cumpără pantofiori pentru fetița sau sunt sîndăluțe sau ciorapi ori o năframă, numai să fie ceva nou. În Vinerea Seacă oamenii merg să-și cumpere și miel de Paște și îl taie sambătă" povestește Lucica Ruscău.
O altă tradiție respectată încă cu sfințenie pe Valea Bârgăului este cea legată de Prohodul Domnului. Nastasia Beleu povestește că „vineri seara oamenii merg la biserică pentru prohodul Domnului. Se merge în haine negre, haine modeste, ca și cum mergi la o înmormântare, când e mort cineva. De la șase până la șapte este privegherea și toată lumea stă în biserică, așa cum ar fi la un priveghi pentru Domnul Iisus Cristos. Și rânduiala în biserică se respectă: în fața altarului se scoate masa cu sicriul și cu asemănarea cu domnul Isus și se face prohodul în biserică, cu toată lumea”.
Vinerea Mare este una specială și la Agrieş, unde Grigore Sîmboan spune pe blogul personal că se păstrează un obiceiuri vechi. „În Vinerea Mare se păstrează obiceiul ca gospodarul să meargă în grădină, având în mână o secure. Apropiindu-se de nuci, îi ameninţă cu securea şi zice de trei ori: „Faci nuci, ori te tai!”. Astfel, se credea că nucii vor fi foarte roditori în aşa fel încât de Sfintele Sărbători, să se poată face cât mai mulţi cozonaci cu nucă, pentru a fi dăruiţi şi celor lipsiţi”.