Reprezentanții firmelor din județ au discutat astăzi „față în față” cu conducerea Finanțelor despre problemele pe care le au de când 138 dintre ei au fost arondați Clujului. Camera de Comerț a invitat firmele și autoritățile pentru a discuta despre cum poate fi îmbunătățită relația între cei ce plătesc și cei ce încasează taxele la buget.
Prefectura a găzduit astăzi, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ o întâlnire de lucru între reprezentanții a peste 40 de firme mijlocii din județ și conducerea ANAF – DGFP Cluj, evenimentul fiind organizat la solicitarea Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud.
Înainte de a trece la dezbaterea problemelor specifice agenţilor economici din judeţ în relaţia cu ANAF – DGFP Cluj, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar le-a spus celor prezenți că din punctul său de vedere trecerea contribuabililor mijlocii la nivel regional i se pare „o prostie cu care nici măcar Ministerul de Finanțe nu este de acord”. Ideea acestei dezbateri a venit de la membrii Camerei de Comerţ. „A trece dintr-o administrare fiscală de la Bistriţa la Cluj, se naşte cu diferite dificultăţi, cu multe lucruri pe care agenţii economici le consideră lucruri noi pentru că un drum care a fost bătătorit până acum se schimbă”, a spus Vasile Bar.
Din partea ANAF – DGFP Cluj a fost prezent directorul adjunct Dan Maier care a spus că din cei 300 de contribuabili mijlocii din Bistrița-Năsăud, 138 au fost preluați la Cluj și le-a promis celor prezenți că va încerca să găsească soluții pentru ca deplasările agenților economici la Cluj să nu mai fie atât de dese.
Agenții economici din județ s-au plâns de lipsa de transparență a instituției, însă cel puțin în următoare perioadă conducerea direcțiilor generale a finanțelor publice nu are soluții pentru a rezolva situația, „ANAF-ul este într-un proces de reorganizare ce durează de peste 18 ani, cu o periodicitate mai mare sau mai mică, lucru nu tocmai confortabil nici pentru angajaţii instituţiei, dar nici pentru contribuabili”, a precizat Dan Maier.