Dupa doua luni de suferinta si stat prin spital Vasile Ani din Lunca Ilvei, care cu doua zile inainte de Craciun a fost batut crunt de doi consateni, a murit. Ranile suferite au fost mult prea grave, de o saptamana barbatul respira doar cu ajutorul aparatelor si in aceasta dimineata organismul sau nu a mai putut rezista.
O intamplare nefericita a schimbat viata unei familii din Lunca Ilvei. Vasile Ani, in varsta de 33 de ani, a fost batut cu doua zile inainte de Craciun de doi consateni. Incidentul a avut loc in fata unui bar din localitate.
Vasile Ani a ajuns direct la spital la Cluj si a fost operat. Barbatul avea multiple leziuni la cap, avea maduva spinarii zdrobita si ramasese paralizat de la gat in jos.
In urma cu o saptamana starea lui Vasile Ani s-a agravat si barbatul a intrat in moarte cerebrala. Medicii i-au dat sanse minime de supravietuire, mai ales ca toate organele ii erau afectate si respira doar cu ajutorul aparatelor.
In aceasta dimineata familia lui Vasile Ani a primit o veste ingrozitoare. Dupa doua luni de chin si suferinta barbatul a pierdut lupta cu viata si s-a stins.
Cei doi agresori, doi tineri, unul de 18 ani si unul de 24 de ani au fost initial acuzati de vatamare corporala.
“Avand in vedere ca barbatul a decedat se va face schimbarea incadrarii juridice a faptei. Cercetarile vor continua sub comanda unui procuror care va stabili incadrarea juridica a faptei celor doi”, a explicat pentur Bistriteanul.ro purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, subinspector Antonela Gorgan.