Vânatul din pădure va ajunge în ceauane! Bucătari iscusiţi şi vânători pricepuţi se pregătesc pentru tradiţionalul concurs de gătit “Vânătoare la ceaun”. Competiţia va avea loc în cadrul Zilelor Becleanului şi se va desfăşura în 27 iunie la Băile Figa.
Carne de mistreţ, cerb sau urs pregătită după reţete secrete şi cu ingrediente alese! Vânătorii înscrişi la concursul “Vântoare la ceaun” vor pregăti specialităţi vânătoreşti cu care speră că vor cuceri juriul ce va degusta bunătăţile.
Startul la competiţie se va da la ora 09.00, iar concursul se va desfăşura în vecinătatea Complexului Balnear “Băile Figa“. Organizatorii competiţiei anunţă că s-au ocupat cele zece locuri disponibile pentru concurs. Astfel, la “Vânătoare la ceaun” se vor întrece vânători şi bucătari din Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Maramureş, Alba, Harghita, Braşov, Bacău, Sibiu şi Arad.
Conform regulamentului concursului, echipele participante vor găti la ceaun după o reţetă proprie, (care poate rămâne secretă) sosul vânătoresc din carne de vânat. Preparatul rezultat, după jurizarea de rigoare, va putea fi degustat de către doritorii prezenţi la serbarea câmpenească.
Cei înscriși în “competiția gustului” vor găti sosul vânătoresc cu ajutorul dotărilor personale (ceaun, ingrediente specifice reţetei: carne de vânat, legume, condimente, eventual salate ori murături, lemne de foc de anumite esenţe dacă reţeta o impune) condiția fiind ca toate ingredientele folosite să fie proaspete şi optime consumului.
Organizatorii vor pune la dispoziţia concurenţilor un perimetru pentru gătit, lemnele de foc, mese pe care să îşi poată desfăşura activitatea, farfurii şi tacâmuri de plastic şi pâine.
După ce va fi făcută jurizarea şi vor fi gustate toate preparatele se vor da şi trofeele: “Polonicul cel mai gustos”, “Polonicul cel mai vânătoresc” şi “Polonicul cel mai cel”. Trofeul “Polonicul cel mai gustos” va fi câștigat de echipa care va obţine cel mai mare punctaj la secţiunea culinară, jurizarea fiind făcută de către juriul de specialitate condus de Maeştrii Bucătari Profesionişti.
La fel ca şi la ediţiile precedente, “Vânătoare la ceaun” are scopul de a promova cultura vânătorească.