Pe Valea Bârgăului se practică încă o tradiție spectaculoasă, cunoscută sub numele de Focul Viu obținut într-un loc ferit din pădure, unde doi veri primari freacă două lemne uscate, până când se înfierbântă și încep să ardă. Acest foc magic se păstra aprins tot anul pentru că, se credea, avea o mare putere vindecătoare. Apa fiartă la focul viu, de pildă, tămăduia tot felul de boli ale oamenilor sau animalelor, dar mai ales boli de piele de origine magică.

Ce-i drept, tradiția a căpătat în ultima vreme accente contemporane și, în loc să folosească lemne uscate, bârgăuanii apelează la anvelope și cauciucuri pentru a întreține focurile de Sfântul Gheorghe.

Tot în această zi, în unele sate ale Transilvaniei, se aleg ciobanii cărora li încredințează oile până la sărbătoarea Sfântului Dumitru, în 26 octombrie.

Dacă e rouă multă sau ceață de Sfântul Gheorghe, anul va fi îmbelșugat – cred bătrânii satelor în timp ce, în Bucovina, fetele se uită în noaptea de ajun într-un vas cu apă pentru a-și vedea ursitul. Până la răsăritul soarelui fetele culeg roua de pe câmp, pe care o păstrează peste an pentru a trata diverse boli și pentru a se curăți de farmece.

Sfântul Mucenic Gheorghe este unul dintre puținii sfinți sărbătoriți atât de biserica ortodoxă cât și de cea romano-catolică, imaginea lui fiind asociată cu vitejia nemărginită și credința în biserica creștină până la sacrificiu suprem.

Sfântul Gheorghe este și ocrotitorul Angliei, Aragonului, Cataloniei, Etiopiei, Georgiei, Greciei, Lituaniei, Moldovei, Palestinei, Portugaliei și Rusiei.