Având un titlu inspirat dintr-un celebru film al anilor 60 care s-a ales şi cu un premiu la Cannes şi care prezintă relaţia de dragoste alunecată oarecum în inerţie, dar revitalizată de apariţia unui tânăr avocat boem şi simpatic – recitalul familiei Manoleanu promite să fie (din nou!) unul de excepţie, cum au fost şi altele din anii trecuţi.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Fundația Societatea de Concerte îi invită pe toţi bistriţenii melomani la încă un concert deosebit.
Vineri, 30 octombrie, de la ora 19.00 – Sinagoga din Bistriţa va găzdui recitalul unei familii de muzicieni care s-au impus deja pe scena muzicii de cameră şi care au impresionat de fiecare dată când au concertat la Bistriţa. Este vorba de familia Manoleanu – Bianca Luigia Manoleanu (soprană), Stanca Maria Manoleanu (soprană) şi Remus Manoleanu (pian) care vor susţine vineri un recital din celebrele compoziţii ale lui Brahms.
Concertul eveniment intitulat (VĂ PLACE) BRAHMS cuprinde lieduri, intermezzi şi duete, cei doi soţi Manoleanu fiind prezenţi anul acesta la Bistriţa şi în mai, într-un concert minunat susţinut pentru comunitatea evreilor din Bistriţa-Năsăud:
SHALOM…! Ziua Naţională a Israelului sărbătorită la Bistriţa cu graţioase lieduri şi bijuterii muzicale (VIDEO)
VIDEO: Noiembrie Muzical. Soprana Bianca Manoleanu, într-un superb concert de lieduri din Enescu și Strauss