Personalitatea şi opera lui Radu Săplăcan (plecat dintre noi în 2002) va fi comemorată vineri la Braniştea şi Beclean, unde îndrăgitul solist de folk Florin Săsărman va susţine un recital alături de invitaţii săi. Casa de cultură care poartă numele regretatului scriitor va găzdui şi lansarea volumului “Radu Săplăcan – evocări şi radiografii”.
Joi, 13 martie, iubitorii artelor frumoase sunt poftiţi la un vernisaj deosebit! La Galeriile Arcade 24 va fi inaugurată expoziţia de pictură şi desen a lui Constantin Ritivoiu, prezentată de criticul Oliv Mircea.
Ziua de vineri, 14 martie, este rezervată, însă, iubitorilor de literatură: în Biserica ortodoxă din Braniştea, de la ora 11, va fi celebrată o slujbă în memoria scriitorului Radu Săplăcan dar şi un moment de aducere-aminte intitulat “Uşor deasupra lumii”. Acesta este, de altfel, şi numele sculpturii realizate de Maxim Dumitraş şi care străjuieşte mormântul scriitorului, aflat chiar în curtea bisericii din Braniştea.
Tot vineri, Casa de Cultură din Beclean care poartă numele regretatului scriitor va găzdui şi lansarea volumului “Radu Săplăcan – evocări şi radiografii, editată şi publicată în acest an, la Editura Eikon din Cluj-Napoca.
Cu acest prilej va avea loc şi proiecţia filmului “Remeber” iar Florin Săsărman şi invitaţii săi vor susţine un recital de muzică folk.
Lucian Gruia scria la un moment dat că Radu Săplăcan a fost "un orator colosal, un fel de Petre Ţuţea post-modernist, original în tot ceea ce a făcut şi a scris, după cum mărturiseşte singur: “Eu m-am născut de-a curmezişul la noi în sat" - devenit legendar încă din viaţă. În scurta şi fascinanta sa viaţă, Radu Săplăcan a publicat următoarele patru volume de versuri: “Livada Roentgen” (Ed. Popas, Timişoara, 1995), “Uşor deasupra lumii” (Ed. Charmides, Bistriţa, 1999), “Factorul şarpe” (Ed. Axa, Botoşani, 2000) şi “Memorial cu păianjeni şi fructe” (Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002).