Îmbrăcaţi ca la marile cluburi şi susţinuţi frenetic din tribune de părinţi, jucătorii lui Valer Someşan au adus liniştea dinaintea furtunii ce avea să se abată peste meciul echipelor mari. Au jucat pe latul terenului dar au alergat cât i-au ţinut genuchii şi plămânii lor de copii la 7 ani. Iar la final au avut parte de o recompensă pe care o vor aprecia cum se cuvine peste câţiva ani: o poză alături de preşedintele Jean Pădureanu.

„La vârsta asta trebuie să-i laşi să joace cum le place lor, să prindă gust de fotbal, să vină cu plăcere. Au vreme destulă de antrenamente mai speciale”, spune Someşan, mândru de grupa lui.

O grupă aşa cum nu a mai avut de mult, cu copii pe care îi va învăţa de la zero tainele fotbalului. Gloria 2004-2005: Gabriel Bogdan, Darius Andrecuş, Luca Crişan, David Cosma, Alex Flore, Raul Grigoraş, Mihai Bogdan, Rareş Muthi, Răzvan gaftone, Radu Şerban, Denis Drăguţ, Lukas Avram, Darius Găluşcă, Antonio Moldovan, Vlad Moldovan, Dorian Pop, Paul Coman, Răzvan Mătean, Ionuţ Moruţan, Andrei Vultur, Attila Mezei.

Petre Grigoraş: „E o bucurie să-i vezi jucându-se!”

Domnule Grigoraş, vă văd zâmbind pe marginea terenului, urmărindu-i atent pe cei mai mici fotbalişti ai Gloriei... Da, e o bucurie să vezi copii aşa de mici jucându-se cu mingea şi am o oarecare nostalgie faţă de vremurile trecute. Acum sigur nu se mai joacă atât de mult copiii pe maidane, sau în spatele blocurilor, de aceea e foarte bine ce încurajează Gloria şi ar trebui făcute mai des astfel de acţiuni.

Chiar dacă văd mulţi părinţi încordaţi pe marginea terenului. Trebuie lăsaţi copiii să se distreze, să se simtă bine şi sunt convins că deseară vor dormi foarte bine după atâta alergare. Iar apoi vor vorbi o săptămână la grădiniţă sau la şcoală despre cum au jucat ei acest meci pe terenul Gloriei.

Din păcate, copiii nu prea mai au spaţii unde să încingă o miuţă. E păcat ca o ţară cu oameni atât de talentaţi să-şi distrugă locurile de joacă, bazele sportive, terenurile de sport. Nu se poate ca aceşti copii să se joace prin moluri şi benzinării. Aţi mai avea răbdare cu o grupă de copii? Cred că nu, deşi ar fi foarte plăcut.

E foarte grea munca aceasta, de aceea antrenorii de copii şi juniori ar trebui apreciaţi cum se cuvine. Văd că Academia Hagi începe să facă lucrul acesta. Din păcate, în rest, ceilalţi, decât să crească un copil de-al lor, mai bine preferă să aducă jucători străini.

Eu nu prea sunt de acord cu aşa ceva. Nu pot să spun că sunt rasist, dar un pic naţionalist sunt şi mi-aş dori cât mai mulţi copii din România să aibă şansa să joace pe prima scenă.