Un barbat din judetul Salaj, dat in urmarire generala pentru savarsirea infractiunii de ultraj, a fost prins de jandarmi in timp ce se plimba linistit in zona Garii Bistrita.
“Cinci jandarmi care formau o patrula independenta aflata sub comanda plutonierului Adrian Sorlea, in timpul executarii unei misiuni de patrulare in zone si sectoare de interes operativ pe raza municipiului Bistrita, au legitimat mai multe persoane printre care se afla si un barbat de 23 de ani care a devenit agitat la vederea patrulei”, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi, Georgeta Casvan.
Barbatul se afla in zona Garii Bistrita, iar la verificarea acestuia in baza de date, s-a constatat ca este vorba despre Gabriel O. domiciliat in Almasu, judetul Salaj, dat in urmarire generala pentru savarsirea infractiunii de ultraj.
Cel in cauza a fost retinut imediat de catre patrula de jandarmi, fiind condus si predat Inspectoratului de Politie Judetean.