Polițiștii bistrițeni nu au reușit încă să-l prindă pe bărbatul care a incendiat aseară casa iubitei sale, după ce aceasta a refuzat să se întoarcă la el.
Bărbatul care s-a răzbunat pe iubita sa aseară dând foc locuinței în care femeia locuia împreună cu alte patru pesoane, în Sărata, a fost identificat de polițiști imediat, însă nu au reușit să-l prindă. Oamenii legii sunt acum pe urmele piromanului, iar pe numele său a fost deschis dosar penal pentru incendiere.
„Bărbatul a fost identificat, pe numele său a fost deschis dosar penal pentru incendiere, iar momentan se efectuează căutări pentru găsirea acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Diana Pintea.
Bărbatul de 39 de ani s-a răzbunat pe iubita sa aseară, dând foc casei acesteia, după ce femeia s-a despărțit de el din cauza crizelor de gelozie. Pentru fapta sa, bărbatul riscă închisoare de la 2 la 7 ani pentru distrugere prin incendiere.
Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.
UPDATE:
Polițiștii l-au găsit pe bărbat în localitatea Sărata. În continuare se efectuează cercetări în acest caz.