Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, vine în sprijinul celor aflați în situații de dificultate printr-un nou proiect, unic în județul Bistrița-Năsăud și în Patriarhia Română: Serviciul de Ambulanță „Filantropia Ortodoxă”.
Asociația va desfășura activități de transport sanitar neasistat, adică transportul pacienților care nu se află în stare critică și nu necesită monitorizare și îngrijiri medicale speciale pe durata transportului.
Serviciul este ideal pentru pacienţii nedeplasabili, internări, externări, sau deplasări la diferite consultaţii sau examene medicale.
În acest fel, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud, vine în ajutorul serviciului de ambulanță al județului Bistrița-Năsăud, prin realizarea unor transporturi sanitare cu autosanitare din dotarea proprie.
Transportul pacienților asigurați la Casa de Asigurări de Sănătate, cât și a cazurilor sociale, va fi gratuit.
Deschiderea oficială a proiectului va avea loc marţi, 8 decembrie, ora 12.00, la sediul Asociaţiei din Bistriţa, Piaţa Unirii nr. 9 (clădirea Protopopiatului Ortodox). La eveniment va fi prezent Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit ANDREI.
Persoanele care doresc să beneficieze de serviciul de Ambulanţă „Filantropia Ortodoxă” pot să ne contacteze la numerele de telefon: 0363.107.076 şi 0745.522.013.
Pr. dr. Ioan Marius Pintican,
Preşedinte Asociaţia Filantropia Ortodoxă, Filiala Bistriţa-Năsăud