O poveste despre abuz, nebunie, condamnare, ispășire, răscumpărare, presărată cu o sinceritate brutală și surprinzătoare, așa poate fi caracterizată cartea semnată de Tibi Ușeriu, care a uimit întreaga țară și nu numai, anul trecut.
Tibi Ușeriu, sportivul care a uimit întreaga țară și Europa, după ce a câștigat una dintre cele mai dure competiții de pe mapamond, se „spovedește” într-o carte care va fi lansată săptămâna viitoare la Bistrița și la Cluj. Mai multe despre planurile lui Tibi Ușeriu puteți citi AICI.
Cartea autobiografică se numește „27 de pași” la care, se pare, sportivul lucrează de 4 ani. La Bistrița, cartea va fi lansată în 22 februarie, iar în Cluj-Napoca, o zi mai târziu.
„În carte, Tibi povestește despre vața sa și încercările grele prin care a trecut, greșelile pe care le-a făcut, despre reabilitarea sa, începând din copilărie și până astăzi. O carte de o sinceritate brutală și surprinzătoare, o poveste despre abuz, nebunie, condamnare, ispășire, răscumpărare și, nu în ultimul rând, despre care este prețul alergării până la propriul capăt. Cartea lui Tibi este un proiect ambițios, la fel ca toate proiectele Asociației noastre, un proiect foarte personal, prin care, împreună cu Tibi, vrem să arătăm că „Trecutul nu trebuie să se creadă mai grozav decât este, dacă vrei să nu aibă putere asupra ta. Trecutul trebuie să înțeleagă că nu poate avea ultimul cuvânt în viața unui om. E doar o parte peste care totul, oricând, se poate rescrie”, precizează reprezentanții Tășuleasa Social, într-o postare pe Facebook.