Mare sărbătoare vineri, pentru artiştii bistriţeni care celebrează împlinirea a 25 de ani de existenţă neîntreruptă a Galeriilor de Artă din Piaţa Centrală. Cel care a inaugurat aici prima expoziţie, pe 17 martie 1988, a fost însuşi Andrei Pleşu, pe atunci urmărit de Securitate şi având domiciliul forţat în Bucureşti!
“Pe vremuri, aici era un aprozar, “La Ponţi”, dar s-a găsit un spaţiu mai bun pentru aprozar iar autorităţile de la acea vreme i-au lăsat pe artişti să expună şi să-şi facă ateliere aici. Clădirea era într-o stare avansată de degradare, credeau că se va dărâma, dar uite că am reuşit s-o renovăm şi s-o punem pe picioare impecabil!” a povestit pentru Bistriţeanul.ro Oliv Mircea, curatorul Salonului Jubiliar care va fi inaugurat mâine la ora 16.00.
“Prima expoziţie de artă organizată aici a fost inaugurată de Andrei Pleşu, pe 17 martie 1988, care s-a deplasat la Bistriţa în ciuda faptului că era urmărit de Securitate şi avea domiciliu forţat la Bucureşti...” a adăugat Oliv Mircea.
Expoziţia jubiliară 25 de ani va fi prezentată de Mihai Plămădeală şi Oliv Mircea iar printre invitaţii de marcă se numără preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, Gavril Ţărmure, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, dar şi artiştii Ioan Sbârciu, Radu Morar, Dumitru Cosma, Alexandru Păsat, Ioan Horvath Bugnaru (Cluj-Napoca), Nicolae Ispas (Alba Iulia), Mana Bucur, Lucia Călinescu (Târgu Mureş), Gheorghe Ilea (Zalău), Ioan Marchiş, Laura Ghinea (Baia Mare) Ioan Mureşean şi Alexandru Vlad (Cluj-Napoca).
Cu acest prilej va fi prezentat catalogul aniversar “O singură viaţă” iar de la ora 18.00, Sinagoga din Bistriţa găzduieşte un concert simfonic extraodinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană şi Filarmonica “Transilvania” din Cluj-Napoca.
Dirijor – Petronius Negrescu
Solist: Florin Croitoru
În program:
P.I. Ceaikovski – Concert pentru vioară și orchestră în Re major
Johannes Brahms – Concert pentru vioară și orchestră în Re major.
Foto: Arhivă