„Ecologia este pentru toată lumea” - este sloganul sub care se desfășoară campania PER pentru alegerile locale din 5 iunie 2016. Nu este doar un slogan, ci chiar răspunsul la preocupările și problemele de maximă actualitate ale concetățenilor noștri și ale societății românești, în ansamblul ei.
Ecologismul ca doctrină acoperă toate marile probleme ale lumii contemporane, oferind o nouă formulă, alternativă, în raport cu doctrinele politice clasice. Ecologiștii denunță centralizarea excesivă a partidelor politice, rigiditatea acestora, practicarea permanentă a politicii-spectacol, preocuparea excesivă pentru propria lor reproducție în detrimentul voinței de schimbare.
Ei cer să nu se mai producă lucruri ce niciodată nu vor fi accesibile tuturor și care solicită o mare investiție de materii și muncă.
Trebuie să ne concentrăm atenția pe realizarea lucrurilor care nu privilegiază pe nimeni, nu afectează în rău și nu determină deteriorări ale mediului înconjurător.
Pentru a asigura o dezvoltare durabilă avem în vedere eficiența economică și conservarea de resurse.
Trebuie să avem în permanență în vedere obiectivul ca generațiile viitoare să posede cel puțin același potențial productiv cu cel actual.
Mai direct, cu cuvinte simple, vom spune că, din perspectiva ecologistă, multe din proiectele megalomanice care se vehiculează acum reprezintă o irosire de resurse condamnabilă. Indiferent de sursa de finanțare a acestora.
Nu ecologiștii sunt cei care participă la acțiuni în mod greșit numite de ecologizare.
Ecologiștii își asumă și militează pentru schimbarea societății în sensul celor prezentate mai sus.
Ecologiștii nu sunt gunoierii voluntari, așa cum înțeleg unii să îi prezinte, minimalizându-i.
Acțiunile de curățenie și igienizare au rolul principal de a conștientiza și de a educa publicul, generația viitoare și de a pune presiune pe instituțiile statului în a-și îndeplini în mod corect și eficient atribuțiile conferite de lege.
Având în vedere cele expuse mai sus putem cu ușurință constata că ecologiștii sunt cei care propun publicului proiecte care răspund acestor teme și preocupări ale lumii contemporane.
Proiectele specifice pe care le propunem pentru perioada 2016-2020 sunt:
-
Proiecte noi vizând problematica de mediu:
-
Întocmirea unui plan la nivelul municipiului de creștere a numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero
-
Întocmirea unui plan pentru introducerea acoperișurilor și teraselor verzi
-
Acoperirea depozitului de deșeuri închis din Zăvoaie cu panouri solare
-
Introducerea iluminatului stradal cu stâlpi cu panouri solare fotovoltaice echipați cu becuri LED
-
Introducerea unui sistem de bike-sharing în Bistrița
-
Măsuri de reintroducere și stimulare a colectării selective a deșeurilor și recuperării materialelor refolosibile
-
Subvenționarea transportului în comun
-
Refacerea parcărilor „ecologice”. Așa zisele parcări ecologice, s-a demonstrat în timp că au redus spațiile verzi cu niște parcări betonate cu dale prin rosturile cărora nu crește nimic
-
Grădina de legume – oferirea de loturi de teren bistrițenilor pentru a-și produce singuri legume bio
La acestea se adaugă proiecte diverse: cu impact ecologic, vizând creșterea transparenței, îmbunătățirea serviciilor publice și o mai bună administrare a patrimoniului orașului, proiecte întocmite în perioada 2012-2015, care vor fi acum reluate.
-
Proiectele propuse în ultimii 4 ani de PER în Consiliul Local care vor fi relansate:
-
Includerea în intravilan a pădurii Codrișor și crearea infrastructurii pentru includerea în zona de agrement extinsă – proiect blocat în Consiliul Local de un an de zile de PSD și PNL din considerente electorale, care ar închide definitiv discuția în privința proiectului centurii Sud
-
Ținerea sub control a populației câinilor fără stăpân și sprijinirea populației în vederea aplicării prevederilor legii privind sterilizarea câinilor din rasa comună
-
Furnizarea serviciilor de deratizare-dezinsecție și dezinfecție pe întreg teritoriul municipiului
-
Eliminarea în timpul cel mai scurt a tuturor învelitorilor de azbociment
-
Sistem de despăgubire rapidă a celor care suferă daune în urma ruperii arborilor în timpul fenomenelor natural extreme
-
Publicarea tuturor studiilor contractate de primărie în vederea creșterii transparenței și a competitivității la nivelul municipiului
-
Biroul cetățeanului – alocarea unui birou în Primărie în care consilierii locali să acorde audiențe în conformitate cu obligațiile prevăzute în legea administrației publice locale
-
Asigurarea accesului liber pe terenurile de sport aflate în proprietate publică în afara programului școlar, iluminatul acestora în vederea extinderii duratei de utilizare a lor
-
Introducerea în circuitul public a tuturor clădirilor aflate în proprietatea administrației locale – spre exemplu introducerea în circuitul public a cabanelor silvice
-
Identificarea situațiilor în care municipalitatea ar trebui să intervină pentru achiziționarea unor proprietăți în vederea construirii sau desfășurării de activități de interes public – Ex. Piața Mică
-
Reînființarea unei piețe agroindustriale în Viișoara
-
Înființarea unei piețe volante în Piața Mică cu program în ziua de Sâmbătă
-
Modificarea regulamentelor privind parcarea autovehiculelor
-
Alocarea anuală de resurse financiare pentru activitatea sportivă cel puțin la nivelul finanțărilor alocate culturii
-
Construirea a cel puțin 10 terenuri de sport noi în oraș (baschet, tenis, fotbal) și a unui bazin de dimensiuni olimpice acoperit
-
Înființarea unor loturi experimentale de plantații energetice de către Ocolul Silvic Municipal
Toate proiectele prezentate la punctul B nu sunt simple idei aruncate pe ultima sută de metri în campania electorală. Acestea sunt proiecte de hotărâri finalizate și argumentate în fapt și în drept în ample expuneri de motive.
Proiecte care au fost în dezbaterea Consiliului Local și care au fost respinse din considerente conjuncturale sau politicianiste pe care mi le asum și le voi repune în dezbatere.
Critică proiectelor fantasmagorice aflate în diverse faze de realizare a documentațiilor la Primăria Bistrița:
-
Centrul intermodal de transport.
Să fim serioși - nu păcălim pe nimeni. La fel ca și în cazul centurii ocolitoare care nu ocolea nimic, vorbim despre un centru intermodal de transport fără să avem transport.
La limită, dacă chiar vrem să vorbim în termenii pretențioși despre conectarea unei gări prin care trec trei trenuri care se mișca cu viteza melcului cu o autogară care n-are nimic de-a face cu atribuțiile în materie de transport ale Primăriei Bistrița, ele sunt interconectate de pe vremea lui Ceaușescu.
Pentru a fi mai „intermodal” legate decât sunt în prezent ar fi suficient să ne propunem realizarea unui trotuar rulant de la Gară la Autogară.
Ambițiile primăriei sunt cu totul disproporționate în raport cu obiectivul anunțat și vizează în realitate realizarea unui pasaj (ca cel de la intrarea în oraș de pe strada Libertății sau cel dintre strada Sigmirului și Libertății) care ar urâți în mod iremediabil zona centrală a orașului.
Pentru ca păcăleala să fie completă, publicului i s-a prezentat în permanență proiectul ca având un rol de decongestionare a traficului în zona Autogării ca și când pasajul ar fi o supapă uni sens. În realitate, construirea pasajului va conduce la supra-aglomerarea catastrofală a zonei, întrucât în mod inevitabil o parte din traficul de pe strada Tărpiului se va vărsa în infernalele ore de vârf direct în strada Gării.
În locul acestui proiect administrația ar trebui să-și concentreze atenția asupra rezolvării intersecției dintre strada Tărpiului și Drumul Cetății, intersecție care se blochează de câteva ori în fiecare zi.
2. Reclădirea Porții Lemnelor
La fel de bine am putea să reclădim cetatea de pe dealul Dumitrei. Poarta lemnelor a fost dărâmată într-o epocă în care s-a dorit deschiderea și extinderea orașului. A reconstrui acum un obiectiv fără nicio valoare istorică și practică doar pentru a înghesui zona centrală cu o scenografie de paradă fără niciun rost, este stupid. Mai lipsește doar să punem pe proiectat poarta și capul de bour al Moldovei - un alt fals grosolan introdus și în stema Bistriței, pentru ca tabloul absurd și mistificator să fie complet.
Cu banii alocați acestui obiectiv mai bine s-ar cumpăra „Casa Andreas Bechtel”, pentru a i se aloca o destinație publică și a fi asigurate pe termen lung condițiile conservării unuia dintre cele mai valoroase obiective arhitectonice din centru istoric.
3. Proiectul Linia Verde
Un alt proiect eșuat care se zbate fără o țintă precisă de la linia de tramvai care se dorea să treacă prin curtea primăriei la pistele de biciclete și autobuzele electrice.
Lipsesc doar trăsurile și cetele de feciori călare. În condițiile în care orașul este alungit pe axa nord-est, sud-vest între Unirea și Viișoara de-a lungul căii ferate, singurul proiect care ar avea sens ar fi cel al introducerii unui tren ușor cu frecvență mare pe traseul căii ferate între Unirea și Viișoara, cu câteva opriri în oraș și cele două localități componente și amenajarea stațiilor și peroanelor în acest scop.
De la posibila stație în Piața Decebal până pe pietonal sunt cinci minute de mers pe jos ceea ce după orice standard se cheamă că ești deja în centru. Transportul public pe axa transversală oricum nu este dezvoltat și nici facilitat în proiectul primăriei.
Reluarea în această formă a proiectării și modificării infrastructurii rutiere, abia reabilitate, este o irosire de bani și de timp. Cu acești bani s-ar putea subvenționa transportul în comun.
În prezent, în loc să subvenționeze costul biletelor pentru transportul în comun pentru toată lumea (mergând, de ce nu, până la gratuitate), primăria asigură unui operator privat un profit garantat de 8% pe bază de contract. Adică în loc să fie subvenționat transportul publicului, subvenționăm direct profitul transportatorului privat.
Acestea sunt propunerile mele și proiectele ecologiștilor bistrițeni. Așa înțelegem noi să ne raportăm la chestiunile aflate pe agenda publică și acestea sunt punctele de vedere care vor fundamenta în următorii patru ani acțiunea noastră politică.
Sunt argumentele prin care sperăm că v-am convins că ecologia este pentru toți, că ecologia este alegerea perfectă pentru fiecare bistrițean!
Ing. Mircea Archiudean