Preşedintele desemnat al secţiei de votare din satul Ţagu, comuna Budeşti a fost schimbat ieri din această poziţie după ce PDL BN a formulat o contestaţie împotriva lui, susţinând că şi-a exprimat public susţinerea pentru candidatul USL.
Luni dimineaţa au fost desemnaţi prin tragere la sorţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din judeţul Bistriţa-Năsăud. Partidele politice au avut la dispoziţie 48 de ore să formuleze contestaţii în cazul în care nu erau mulţumiţi de unul dintre aceştia.
Singurii care au depus contestaţii la birourile de circumscripţie au fost juriştii PDL. În cazul uneia dintre aceste contestaţii, înregistrate la Budeşti s-a dat deja soluţie favorabilă. „Am depus la biroul electoral de circumscripţie Budeşti o contestaţie împotriva desemnării numitului Oltean Marius, în calitate de preşedinte al Biroului electoral al secţiei de votare numărul 3, Ţagu. Contestaţia a fost admisă astfel încât s-a dispus înaintarea unei adrese către preşedintele Tribunalului Bistriţa-Năsăud de redesemnare prin tragere la sorţi a unei alte persoane în secţia respectivă”, explică avocatul Monica Săsărman.
Potrivit acesteia contestaţia lor a avut la bază unele declaraţii publice făcute de Marius Oltean. „Am depus această contestaţie deoarece domnia sa şi-a manifestat în mod public susţinerea pentru candidatul PSD din comuna Budeşti, ceea ce evident ne duce cu gândul că preşedintele nu mai poate fi o persoană imparţială care să asigure bunul mers al acţiunilor în secţia respectivă de votare”, susţine juristul PDL.
Reprezentanţii aceleiaşi formaţiuni politice au mai depus o contestaţie şi împotriva preşedintelui secţiei de votare din Nimigea, dar încă nu s-a dat o soluţie. „Am mai depus contestaţie la biroul de circumscripţie Nimigea şi aşteptăm soluţia în legătură cu preşedinta secţiei de votare şi locţiitorul care sunt în grad de rudenie cu actualul primar şi am considerat că aceste persoane nu pot fi imparţiale. Mai mult, din datele pe care le avem şi-au manifestat în mod public susţinerea pentru candidat prin participarea în campania electorală”, adaugă Monica Săsărman.
De cealaltă parte, reprezentanţii USL, susţin că demersurile contracandidaţilor lor sunt rezultatul frustrărilor şi că ei nu au nicio problemă referitoare la preşedinţii secţiilor de votare. „Problemele sesizate de noi sunt minore şi nu am depus contestaţii considerând că trebuie să respectăm sorţii. Contestaţiile PDL sunt neelocvente, dar le înţelegem frustrările”, a declarat Dorin Dobra, purtătorul de cuvânt al USL BN.
Legea electorală prevede ca în fiecare secţie de votare să existe reprezentanţi ai tuturor fomaţiunilor politice de pe listele de alegeri, dar preşedintele şi locţiitorul trebuie să fie independenţi politic şi imparţiali. Contestaţiile împotriva desemnării preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare puteau fi depuse până astăzi, numirea acestora realizându-se luni dimineaţa prin tragere la sorţi.