Un polițist îl acuză pe un notar public că i-a „comandat” unui fost sportiv să îl bată, după ce omul legii ar fi îndrăznit să îl filmeze. Întreaga aventură s-ar fi terminat cu o vizită la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca, unde polițistul a fost operat, fiindu-i fracturat maxilarul.
Polițistul Cristian C. îl acuză pe notarul Adrian Bria că i-a comandat unui fost sportiv de performanță să-l bată. Omul legii ar fi îndrăznit să îi spună notarului să părăsească terenul său, pe care acesta parcase.
Totul s-a petrecut în data de 6 noiembrie, în apropiere de fabrica Leoni, unde locuiește polițistul. În jurul orei 16:00-16:30, polițistul se întorcea acasă, când a observat un autoturism de teren parcat pe terenul său din spatele casei.
Acesta s-ar fi îndreptat spre autoturism să îi ceară șoferului să plece de pe terenul în cauză, moment în care notarul l-ar fi înjurat. Polițistul a început să filmeze întreaga scenă, notarul îndepărtându-se cu mașina de casa omului legii.
După 15 minute, acesta s-ar fi întors, fiind în mașină cu un fost sportiv de perfomanță. Fostul sportiv s-ar fi dat jos din mașină și i-ar fi cerut telefonul polițistului, după care l-ar fi lovit, până când acesta și-ar fi pierdut conștiența.
„Am ştiut că vine la mine să îi dau filmarea (n.r. boxerul cu care ar fi venit notarul) şi i-am cerut în repetate rânduri să iasă din curte, lucru pe care nu l-a făcut. La un moment dat a venit la mine, mi-a dat cu pumnul în faţă, ca urmare mi-a rupt osul zigomatic şi mi-a fracturat maxilarul. M-a trântit la pământ, eu mi-am pierdut conştienţa. M-au bătut bine, mi-au rupt hainele de pe mine, mi-au luat telefonul şi au plecat”, mărturiseşte poliţistul.
În tot acest timp, notarul ar fi stat în mașină și ar fi urmărit întreaga scenă. Întreaga scenă a fost urmărită și de fetița de 3 ani a polițistului, care se afla la doar câțiva metri. Polițistul și-a găsit telefonul pe jos, împrăștiat, la câteva sute de metri de casa sa. Potrivit acestuia, reușise să filmeze și agresiunea, însă filmarea ar fi fost ștearsă de cei doi.
Ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, polițistul a fost transportat de urgență la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca, unde a fost operat la maxilar. Cât timp acesta era la spital, „luptătorul” s-ar fi întors acasă la polițist și i-ar fi amenințat familia, „că îi dă foc”.
Întrebat dacă este sigur că cel care l-a însoțit pe cel care îl agresa era notarul Adrian Bria, Cristian C. spune:
„Nu este posibil ca în zilele noastre să se întâmple așa ceva. Este vorba despre Adrian Bria, al doilea nu știu cine a fost. Plângerea este depusă pe numele lui personal, eu am depus-o, la spital mi-au luat declarație”.
Cu toate acestea, dosarul este, momentan, in rem, adică nu vizează nicio persoană anume, ci doar faptele, după cum confirmă Inspectoratul de Poliție Județean, prin purtătorul de cuvânt:
„În data de 6 noiembrie, Poliţia Municipiului Bistriţa a înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe, ameninţare şi furt. Poliţia efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor”, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.
Reporterii Bistrițeanul.ro l-au contactat pe notarul Adrian Bria pentru a comenta acuzațiile care i se aduc. Acesta susține că nu a fost implicat în niciun scandal în data de 6 noiembrie.
Cristian C. este angajat al IPJ din anul 1995. Acesta spune că îl cunoaște pe notar încă dinainte de a practica această meserie, din acest motiv nu are dubii că el a fost cel care ar fi fost în curtea sa și a „comandat” bătaia.