La doar 27 de ani, năsăudeanul Flaviu Sîmihăian revoluționează domeniul farmaceutic din Statele Unite ale Americii. Acesta a pus la punct un soft, care îi ajută pe bolnavi să aleagă cea mai convenabilă schemă de tratament. Cu acesta a generat economii de aproape 300 de milioane de dolari într-un an.
Stabilit în SUA în urmă cu mai bine de un deceniu, cu ajutorul unei familii din Carolina de Nord, Flaviu Sîmihăian a abandonat tenisul de câmp, care l-a și purtat pe tărâm american și a dat lovitura în zona IT.
În anul 2012, pe când avea doar 23 de ani, acesta a pus la punct o companie, care avea să revoluționeze domeniul farmaceutic din America în doar câțiva ani. Năsăudeanul, împreună cu partenerul său, un american de 25 de ani, au dezvoltat un soft pentru Ipad, numit iMedicare, care îi ajută pe bolnavi și bătrâni să identifice cel mai bun plan de asigurări de sănătate din cele peste 50 existente pe piața din SUA.
„Îi ajută pe bătrâni și nu numai să își caute un fond de asigurare, care să le ofere medicamentele necesare și să economisească bani. Un bătrân, de exemplu, poate să economisească 800 de dolari pe an cu ajutorul programului. Sunt cam 40-50 de opțiuni, iar programul nostru îl ajută să găsească cea mai bună variantă. Și farmaciile beneficiază de program, pentru că le arătăm care planuri de asigurare plătesc mai bine. Astfel, ajută bolnavii să facă economii și pe farmaciile micuțe să fie competitive. Noi le dăm farmaciilor micuțe cuțite și săbii să se lupte cu cei mari”, explica în urmă cu doi ani Flaviu Sîmihăian.
Americanii au economisit aproape 300 de milioane de dolari într-un an
Softul dezvoltat de Flaviu a avut succes încă de la început: „Ne apreciază toți, noi suntem pe Ipad, îi aducem în actualitate, mulți își cumpără Ipad doar pentru programul nostru. Îi cam forțăm să vină la zi. Suntem „cool”, completa Flaviu.
În prezent, peste 4000 de farmacii colaborează cu compania năsăudeanului. Doar în anul 2015, platforma a venit în sprijinul a peste 250.000 de pacienți, care au economisit în medie 1150 de dolari. În total, iMedicare a ajutat la o economie totală de 287,5 milioane de dolari.
„În jur de 80% din pacienții care apelează la Medicare pot să economisească bani anual doar prin identificarea unui plan de tratament mai ieftin. Suntem entuziasmați de faptul că am reușit să ducem la economii atât de mari”, declara pentru portalul dedicat industriei farmaceutice drugstorenews.ro, Nathan Shanor, directorul financiar al companiei.
Foto: Flaviu Sîmihăian - Arhivă personală