Un baietel de trei ani, care se afla cu familia in localitatea Budus, a cazut intr-un bazin cu pesticide, folosit pentru imbaiatul oilor. Starea copilului este la aceasta ora stabila, acesta fiind transportat mai intai la Sectia Pediatrie a Spitalului Judetean, iar apoi la o clinica din Cluj-Napoca.
Sfarsit de saptamana ingrozitor pentru o familie venita din Cluj in judetul nostru. Parintii se aflau in localitatea Budus, iar copilul lor, de doar 3 ani, a cazut intr-un bazin cu pesticid chiar sub ochii parintilor.
Primarul comunei Budacu de Jos, pe raza careia se afla si localitatea Budus, Florin Simionca, a declarat pentru Bistriteanul.ro ca “in acest sfarsit de saptamana, un copil de trei ani a vrut sa intre in apa, insa a intrat intr-un bazin in care se afla pesticid si care a fost folosit pentru imbaiatul oilor. Incidentul s-a petrecut in padurea de la Budus care duce inspre comuna Cetate”.
Un echipaj de Terapie Intensiva Mobila apartinand Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Bistrita-Nasaud s-a deplasat la locul incidentului si i-a acordat primul ajutor micutului, care a fost transportat la Sectia Pediatrie a Spitalului Judetean de Urgente.
De aici, familia copilului a cerut transferul la o clinica de specialitate din Cluj-Napoca, iar la aceasta ora, starea copilului este buna.