Ovidiu Petre vine de ceva timp încoace în mod repetat din Constanţa şi, însoţit de pancartele scrise cu mâna lui, protestează în faţa Primăriei Bistriţa pentru că, după spusele sale, a primit un teren care „nu poate fi utilizat de nicio persoană fizică”.
După ce soţia sa a murit în anul 2009, constănţeanul Ovidiu Petre a dorit să îi cinstească memoria şi să încerce să rezolve o problemă veche cu un teren pe care răposata l-a primit prin donaţie în anul 2001 de la tatăl său şi care, se pare, „nu poate fi folosit de nicio persoană fizică”.
Mărul discordiei îl reprezintă un teren din apropierea pasarelei din Viişoara, teren care, din schiţele pe care le-a arătat Petre Ovidiu reporterilor Bistriţeanul.ro, are o formă triunghiulară. Acest teren este de fapt o fâşie îngustă şi lungă de pământ care nu poate fi folosită nici pentru agricultură, nici pentru realizarea unei construcţii.
Tatăl soţiei lui Petre Ovidiu a făcut un act de donaţie în anul 2001 prin care îi dădea fiicei o suprafaţă de 1100 mp. Pentru acest teren tatăl nu avea titlu de proprietate, ci doar o adeverinţă primită în 1991. Aşadar, tatăl a vândut în anul 1994 o parte din acest teren pentru care nu avea patrimoniu, lucru care era permis în acea perioadă, dar care a fost interzis ulterior. Astfel, soţia lui Petre Ovidiu a rămas cu o parcelă de pământ în formă de triunghi, „care nu-i bun la nimic”, după cum spune protestatarul.
Petre Ovidiu a depus o plângere penală, după zece ani de procese, împotriva judecătoarelor care s-au ocupat de caz, pentru că, în opinia lui, acestea au dat două hotărâri care se bat cap în cap şi le acuză de „abuz în serviciu în dauna intereselor persoanei”. Acuză şi Cartea Funciară pentru că i s-a repartizat un teren care, de fapt, e în domeniul public, mai exact aparţine de CFR. În acelaşi context, Petre Ovidiu spune şi că Primăria Bistriţa are „o culpă majoră”, pentru că, în urma intabulării făcute după vânzarea din 1994, primăria trebuia să ţină cont de faptul că acel pământ nu mai poate fi utilizat şi să îi dea în altă parte o parcelă.
Problema este că, în urma hotărârilor judecătoreşti, una dintre soluţii ar fi ca Petre Ovidiu, în calitate de soţ supravieţuitor, să fie despăgubit cu alt teren cu valoare aproximativ egală cu valoarea celui din zona pasarelei din Viişoara. După spusele sale, terenul are valoarea aproape 0, ţinând cont de faptul că nu poate fi utilizat în niciun fel.
Constănţeanul s-a întâlnit inclusiv cu primarul Ovidiu Creţu: „I-am scris o scrisoare primarului în care îi propun să facă schimb şi să planteze el pe acea fâşie cu baza de zece metri şi lungime de 180 metri. E o propunere de bun-simţ. Ne-am întâlnit şi a citit ambele pancarte, a tăcut ca peştele”, a declarat protestatarul pentru Bistriţeanul.ro
Petre Ovidiu vine periodic în Bistriţa pentru a protesta şi în scrisoarea pe care i-a scris-o primarului spune că va recurge chiar şi la greva foamei dacă nu se vor lua măsuri. „În cazul în care nu veţi da curs propunerii noastre legitime şi de bun simţ, ne veţi determina să declanşăm un protest public (greva foamei), în faţa Primăriei Bistriţa, până la soluţionarea normală a tragediei noastre care durează de peste 15 ani, în principal, din vina administraţiei locale Bistriţa”.