Invitaţi speciali din Anglia, Chile, Germania, Venezuela, Austria, Rusia, Ungaria, Serbia, Italia, Argentina şi România şi-au dat întâlnire la Târgu Mureş, pentru a comemora un artist desăvârşit, stins prea curând din viaţă. Surpriza festivalului a fost unul dintre cei mai influenţi chitarişti ai lumii. Printre oaspeţi, şi un chitarist din Bistriţa
S-a încheiat recent, la Târgu Mureş, cea de a 12-a ediţie a celui mai mare festival de chitară din estul Europei – International Guitar Festival „Harmonia Cordis”, eveniment care s-a desfăşurat la Palatul Culturii, Cetatea Medievală şi Casa Palffy, renumit pentru succesul notabil al ediţiilor precedente în care organizatorii au reuşit să atragă participanţi şi invitaţi extraordinari din lumea muzicii clasice internaţionale.
Ediţia din acest an s-a bucurat de invitaţi speciali din Anglia, Chile, Germania, Venezuela, Austria, Rusia, Ungaria, Serbia, Italia, Argentina şi România, surpriza festivalului fiind unul dintre cei mai influenţi chitarişti ai lumii – Jon Gomm din Anglia.
Festivalul de Chitară Clasică Harmonia Cordis a avut în componenţă cursuri de măiestrie (de chitară clasică, fingerpicking styles şi chitară jazz), concerte de muzică de cameră (duo, trio sau cvartet de chitară, duo chitară şi bandoleon, duo chitară – marimba, concert cu Filarmonica), în cadrul unui eveniment de anvergură conceput ca unul intercultural, interetnic şi internaţional, prin intermediul căruia organizatorii au dorit să aducă o contribuţie originală în îmbunătăţirea unor aspecte din domeniul chitaristic.
„Prin organizarea acestui eveniment, principalul scop pe care îl urmărim este acela de a reuni iubitorii de chitară, fie că sunt studenţi de conservator, elevi sau profesori de la licee de muzică, fie tineri amatori pasionaţi de acest instrument, în jurul unor mari interpreţi de chitară. Cât despre publicul larg vizat, se are în vedere popularizarea instrumentului în plan socio-cultural cu precădere în rândul tineretului, atragerea şi familiarizarea acestuia cu muzică clasică de calitate”, a precizat Beke Istvan Ferenc directorul festivalului.
Bistriţeanul Alexandru Grecu a avut onoarea să susţină un microrecital într-una din seri (pe 9 august), în deschiderea concertului desfăşurat în sala Palatului Culturii.
De altfel, pe parcursul festivalului, Alexandru a participat la cursuri de măiestrie (masterclass) cu profesori si concertişti de renume mondial: Susana Prieto (Spania), Alexis Muzurakis (Grecia), Anton Baranov (Rusia), Csaki Andras (Ungaria) şi asist. univ. Ştefan Trifan, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Alexandru Grecu este elev în clasa a X-a la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa, fiind îndrumat de profesorul Valentin Pop.
Festivalul International de Chitara Harmonia Cordis din acest an a fost dedicat memoriei lui Szanto Lorand, muzician care a concertat în cadrul ediţiilor precedente şi un artist desăvârşit care s-a stins mult prea devreme din viaţă.