Un bistrițean de 21 de ani a fost arestat preventiv, după ce a violat și strâns de gât o studentă de 20 de ani. Incidentul s-a produs, culmea, pe una dintre cele mai aglomerate alei din Cluj-Napoca, ce leagă centrul orașului de complexul Hașdeu.
În data de 20 octombrie, un bistrițean de 21 de ani a violat și strâns de gât o studentă de 20 de ani, pe o alee din Cluj-Napoca.
„Din probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că în noaptea de 20.10.2017, inculpatul a urmărit persoana vătămată și, pe o alee mai întunecoasă, a acostat-o pe aceasta, a strâns-o de gât, a trântit-o la pământ, imobilizând-o la nivelul solului și împotriva voinței acesteia, a întreținut cu ea acte sexuale”, se arată în ordonanța procurorului, făcută publică de clujust.ro.
Se pare că este vorba despre una dintre aleile care leagă complexul studențesc Hașdeu de centrul orașului Cluj-Napoca. Aleea în cauză este bătută de mii de studenți zilnic. Bistrițeanul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
„Polițiștii s-au mobilizat și au efectuat activități complexe pentru identificarea și reținerea bărbatului. Astfel, în scurt timp de la comiterea faptei, acesta a fost identificat, depistat și reținut pentru 24 de ore. În prezent, bărbatul este arestat preventiv”, a declarat pentru clujust.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.