Un bistrițean riscă ani buni de închisoare, după ce i-a plătit unui bărbat 5.000 de euro pentru a minți într-un dosar în care era judecată o apropiată de-a sa. Inițial bistrițeanul a încercat cu amenințări cu incendierea și cu moartea, apelând ulterior la bani.
Neamț Ioan riscă ani buni de închisoare, după ce a încercat să își scoată o apropiată basma curată, folosindu-se de metode mai puțin ortodoxe. Inițial, acesta a încercat să-l convingă pe celălalt inculpat din dosar să își schimbe declarațiile folosindu-se de amenințări cu moartea și incendierea.
Văzând că nu reușește, bărbatul a apelat la bani, mai exact la 5.000 de euro. Pentru acești bani, inculpatul respectiv trebuia să își asume vina totală pentru cele întâmplate.
Bărbatul a fost trimis în judecată pentru influențarea declarațiilor, fiind momentan arestat preventiv.
„La data de 29.05.2017, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a unei inculpate, i-a cerut unui alt inculpat, din aceiași cauză, prin constrângere, amenințare cu incendierea imobilelor, agresiune și ucidere, având asupra sa un obiect contondent, iar la data de 30.05.2017, prin corupere cu suma de 5.000 de euro, să își schimbe declarațiile, acceptând să-și asume propria răspundere pentru faptele imputate inculpatei”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.