A încercat să folosească telefonul mobil în timpul examenului de Bacalaureat dar a fost prins şi dat afară din sala de examen. Un elev care susţinea proba obligatorie a profilului va trebui să se înscrie la sesiunea din toamnă a Bac-ului pentru că la cea de acum va fi declarat respins, cel puţin la una dintre materii.
Astăzi a avut loc examenul scris la proba obligatorie a profilului. La această testare au fost înscrişi pe liste 2287 de candidaţi şi s-au prezentat 2133. Dintre aceştia 1.568 au fost testaţi la matematică şi restul de 546 la istorie.
Potrivit reprezetanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud la proba de astăzi un elev a fost eliminat din sala de examen. Motivul? A fost prins utilizând telefonul mobil chiar în timpul examenului. Incidentul a avut loc la Colegiul Tehnic Infoel, iar elevul susţinea proba la istorie.
În data de 4 iulie va fi susţinută ultima probă scrisă a sesiunii din vară a Bacalaureatului 2014. Candidaţii vor avea de trecut de proba scrisă la alegere a profilului şi specializării.
Afişarea rezultatelor va avea loc în data de 7 iulie, până în ora 12:00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii, între orele 12:00 - 16:00. Acestea urmează a fi soluţionate în perioada 8 - 10 iulie. Rezultatele finale vor fi anunţate în data de 11 iulie.