Un autocar aparținând firmei de transport Tabita a fost implicat noaptea trecută într-un accident rutier grav, petrecut pe Autostrada Soarelui. Șoferul autocarului a murit, iar alte trei persoane au fost rănite.
Accidentul s-a produs pe Autostrada Soarelui, noaptea trecută, în jurul orei 4:30, anunță presa națională. Un autocar înmatriculat în Bistrița-Năsăud s-a ciocnit cu un TIR. În autocarul care aparține firmei de transport Tabita se aflau șapte persoane și doi șoferi.
Din primele informații reiese că șoferul ar fi adormit la volan, autocarul a intrat în plin într-un TIR, ricoșând mai apoi în parapet. Unul dintre șoferii autocarului a murit, iar trei persoane, printre care și două femei gravide au fost rănite.
Șoferul care a murit a fost scos dintre fiarele contorsionate ale autocarului de către echipajele de descarcerare ale ISU. Cele trei femei nu au fost rănite grav, însă medicul a hotărât transportul la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București.
UPDATE 1:
„Ne exprimăm regretul profund pentru accidentul rutier petrecut în această dimineață pe Autostrada Soarelui și transmitem condoleanțele noastre familiei îndoliate.
De asemenea, suntem alături de familiile persoanelor rănite și îi asigurăm că facem tot ceea ce este posibil pentru a identifica motivul care a dus la producerea acestei tragedii. Dorim să vă asigurăm că vom colabora îndeaproape cu organele abilitate ale statului român care fac cercetări în acest caz.
Îi asigurăm pe toți partenerii și clienții noștri că autocarele noastre sunt în perfectă stare tehnică și că toate călătoriile planificate se desfășoară în condiții de maximă siguranță", este mesajul lui Ioan Sighiartău, director general Tabita Tour.
UPDATE 2:
Potrivit presei centrale, autocarul plecase de la Constanța și se îndrepta spre Ploiești, de unde pasagerii urmau să ia alte curse care să îi ducă în diferite țări din Europa.
Autocarul urmează să fie supus unei expertize tehnice. De asemenea, atât șoferul autocarului, cât și cel al TIR-ului și pasagerii au fost audiați. Pasagerii spun însă că nu își amintesc mare lucru, dormind la ora producerii accidentului.
Pe numele șoferului autocarului a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.
UPDATE 3:
Potrivit directorului general Tabita Tour, șoferul decedat era din Ploiești, județul Prahova, și nu era șoferul titular al acestei curse. Acesta se afla la bordul autocarului în calitate de pasager pentru a se familiariza cu traseul pe care urma să efectueze curse regulate.
„Dintre cei șapte pasageri care se aflau la bordul autocarului, trei s-au îmbarcat în Constanța, trei în Călărași și trei în Slobozia”, mai spune Ioan Sighiartău, directorul general Tabita Tour.
Foto: RomâniaTV