Relicve industriale, furnale care au dispărut inclusiv din Reşiţa sau Hunedoara, băi publice, mijloace de transport în comun foarte vechi şi transformatoare electrice (un domeniu la care Bistriţa era pe locul doi, imediat după Sibiu, graţie numărului mare de asemenea căsuţe care se puteau întâlni prin oraş, în anii 1900) dar şi piese de muzeu aparţinând pompierilor voluntari – acestea şi multe relicve ale patrimoniului tehnic au fost prezentate ieri de eruditul arheolog Volker Wollmann, la Bistriţa.

Centrul German a găzduit ieri lansarea celui de-al patrulea volum al unei cărţi monumentale, intitulate „Patrimoniul preindustrial şi industrial în România” – o adevărată enciclopedie a patrimoniului tehnic de pe teritoriul României, apărută la editura „Honterus” (Sibiu) şi disponibilă, celor care vor s-o studieze, în sala de lectură a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Autorul, eruditul cercetător Volker Wollmann (cu străvechi origini bistriţene) îşi continuă astfel ambiţiosul demers de înregistrare şi analiză a patrimoniului preindustrial şi industrial aflat în stare gravă de descompunere – dacă nu cumva distrus cu totul în multe oraşe din România, pe care Volker Wollmann le-a străbătut cu acribie, pasiune şi efort documentar, încercând să investigheze obiective şi instalaţii din domeniul transportului urban, podurile rutiere – dar şi podurile acoperite din lemn – un alt domeniu la care Bistriţa-Năsăud se plasează pe locul I la nivel naţional, pentru numărul mare de asemenea obiective.

Nu au fost neglijate nici vestigiile iluminatului public, turnurile şi remizele de pompieri: „Asociaţia Pompierilor Voluntari din Bistriţa era cea mai modernăî şi mai bine dotată din Transilvania” a afirmat Volker Wollmann, amintind de pompierii voluntari din Ghinda, Herina sau Şieu de la care s-au păstrat câteva pompe manuale – adevărate piese de muzeu şi monumente tehnice.

Autorul a povestit şi despre băile comunale nelipsite din oraşele româneşti înainte de 1989 dar şi de cântarele publice care erau un adevărat reper geografic: „Fiecare comună avea biserica ei, şcoala ei în centru, bufetul şi cântarul ei public… Acum, din păcate, asemenea cântare publice nu mai există în satele noastre” a mai adăugat cercetătorul care a avertizat că lucrează în acest moment şi la volumul V al enciclopediei – volum care va trata un domeniu la fel de interesant: cel al fântânilor publice istorice („şi nu vreau să vă jignesc, dar nu este vorba de fântânile arteziene care se construiesc azi într-o veselie”).

Autorul a mai precizat că tot în volumul V se va ocupa şi de orologii, ceasuri bisericeşti, cadranele solare, observatoarele astronomice şi, probabil, şi farurile de navigaţie existente pe Dunăre…

„Nu am publicat nimic din ce nu am văzut şi fotografiat personal, cu excepţia unor imagini de arhivă, primite de la prieteni sau colegi” a menţionat autorul acestor adevărate monografii tematice, analize riguroase, investigaţii ample în arhive care nu doar că înregistrează dar şi atrag atenţia asupra pericolului în care se găsesc aceste categorii de vestigii, ca şi importanţa lor pentru orice cultură şi societate.