La doar 17 kilometri de Bistriţa, în localitatea Arcalia, se află un parc dendrologic ce se întinde pe aproape 16 hectare. Turiştii pot admira aici în jur de 150 de specii de plante autohtone, dar şi exotice.
An de an, Parcul Dendrologic de la Arcalia este vizitat de sute de turişti, acesta adăpostind peste 150 de arbori şi arbuşti din diferite zone ale globului. Aici cresc specii ca bradul argintiu, molidul caucazian, salcâmul japonez, pinul de mătase, stejarul american, bradul balsamifer, magnolia sau nucul american.
Parcul Dendrologic de la Arcalia, una dintre cele mai frumoase rezervaţii naturale ale judeţului nostru, a fost amenajat de către unul dintre cei mai bogaţi oameni ai zonei - groful Bethlen.
Acesta (fără livadă) are formă trapezoidală, laturile fiind alcătuite din alei, construite din diferite specii: aleea de molid, de carpen, de brad şi de salcâm. Peisajul este parcă desprins din poveşti, în special primăvara, când înmuguresc şi înfloresc arbuştii cu flori albe şi roşii.
Domeniul, pe care se află şi Castelul Bethlen, a fost preluat în 1947 de stat şi transformat în magazin sătesc, staţiune de maşini agricole, apoi în tabără pentru pionieri, iar din anul 1963 a fost preluat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
În castel, realizat în stil mauro-bizantin, fiind singurul de acest fel din Transilvania, funcţionează la ora actuală un centru de tabere studenţeşti.
Imobilul a fost revendicat de urmaşii fostului proprietar (n.r. - familia Bethlen), dar deocamdată procesul nu a fost soluţionat.
FOTO interferente.ro