Locuitorii din Figa sunt supărați că nu pot colecta selectiv gunoiul pentru că Supercom nu a curățat tomberoanele specifice colectării selective.
Locuitorii din Figa sunt revoltați de lipsa de profesionalism a operatorului de salubritate Supercom, care amenință că nu va ridica gunoiul oamenilor dacă nu este colectat selectiv, dar care nu a reușit să golească containerele specifice deșeurilor reciclabile. Mai mult decât atât, în jurul containerelor amplasate la intrarea din sat s-au strâns zeci de kilograme de deșeuri.
„Dragă Supercom, înainte de a refuza ridicarea tomberoanelor din fața porților oamenilor, nu ar fi bine să-ți cureți tomberoanele alea mișto îngropate în pământ? Parcă așa era vorba, că în septembrie faci curățenie! Unde să se arunce hârtia și masele plastice că tomberoanele-s plineeee! Ca să nu mai pun la socoteală că nici nu te poți apropia de ele! (Sat Figa)”, se arată într-o postare pe Facebook a unei locuitoare.
În a doua jumătate a lunii septembrie, bistrițenii au fost anunțati că începând cu data de 1 octombrie sunt obligați să strângă gunoiul selectiv, altfel riscând să rămână cu gunoiul la poartă sau să încaseze amenzi de până la 300 de lei.