Copiii de la trupa de dans Reborn au participat ieri la Concursul Național ESDU Dance Star. În urma performanțelor, două grupuri din cadrul trupei s-au calificat la Campionatul Mondial de Dans din Croația, ce va avea loc în luna mai.
Zi de foc ieri, pentru copiii de la Reborn. Aceștia au fost în Cluj - Napoca, unde au participat la Concursul Național ESDU Dance Star.
În cadrul competiției, dansatorii de la Reborn au participat la 4 categorii de dans, iar rezultatele au fost:
Locul I- Iulia Shake- solo seniori
Locul 2 - Dora Pralea & Iulia Shake
Locul 2 - Reborn Kids
Locul 2 - Reborn Flavour
În urma rezultatelor obținute, două grupuri vor ajunge la Dance Star Master World Finals din Croația, competiție ce va avea loc în luna mai.
„La Campionatul Mondial din Croația s-au calificat Reborn Flavour și Reborn Kids”, au explicat dansatorii bistrițeni pentru Bistrițeanul.ro.
Felicitări întregii echipe pentru munca depusă și rezultatele obținute și mult succes pe mai departe!