În onoarea Zilei Drapelului românesc care se celebrează astăzi, Cercul Militar Bistriţa, Clubul Colecţionarilor militari şi Garnizoana Bistriţa organizează o expoziţiei de numismatică, filatelie şi cartofilie intitulată „Tricolorul Românesc”.
24 februarie 2016 este şi Ziua drapelului tricolor românesc, iar cu acest prilej bistriţenii vor putea admira o expoziţie de filatelie specială.
Cei care vor expune din colecţiile lor filatelice şi numismatice sunt Marius Chiuzan (coordonatorul Clubului Colecţionarilor Militari), col.(rez) Martin Zsoldos şi Ioan Stancu.
Activităţile dedicate acestei sărbători vor avea loc azi, de la ora 12.00, la Cercul Militar Bistriţa, în sala mică „George Coşbuc” de pe strada Parcului nr.2.
Expoziţia este organizată în colaborare cu Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria” Bistriţa şi Clubul „Pentru Neam şi Ţară” Bistriţa.
Coordonatori ai evenimentului sunt col.(rez) Ioan Cordovan, col. (rez) Vasile Mageruşan şi jurist-jurnalist Marius Chiuzan.
Drapelul, ca simbol al existenţei unui popor şi ulterior al unei naţiuni, vine, la români din străvechime, din existenţa preantică. Îl regăsim în stindardul geto-dacilor reprezentând lupul zburător. Steagul roşu, galben şi albastru devine oficial simbolul Munteniei la 1834. La 1848, pe Primăria din Paris, alături de alte drapele, a fost arborat şi tricolorul românesc. Este momentul recunoaşterii la nivel european a Tricolorului roşu, galben şi albastru – ca simbol al României Revoluţionare.
Ofițer cu informarea și relațiile publice la U.M. 01331 Bistrița,
Lt. col. Florin Apăfăian