Polițiștii bistrițeni au primit trei sesizări până la ora 17:00 când purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a prezentat statistica națională a incidentelor electorale.
												
								
	99 de sesizări privind contravenții și infracțiuni la alegerile parlamentare au fost înregistrate de la deschiderea secţiilor de votare până la ora 15:30, dintre care 11 contravenții au fost constatate și 17 persoane sunt cercetate pentru posibile infracțiuni, a anunțat purtatorul de cuvânt al MAI, citată de ProTv.
	Peste 35% dintre sesizari nu s-au confirmat, a spus purtătorul de cuvânt al MAI.
	"Cele mai multe sesizari fac referire la coruperea alegătorilor, fraudă la vot, continuarea propagandei electorale și sfătuirea alegătorilor cum să voteze”, a adăugat Monica Dajbog citată de ProTv.
	La nivelul județului nostru au fost înregistrate trei sesizări – una de corupere a alegătorului, una pentru vot multiplu (care nu s-a confirmat) și una de îngrădire a dreptului de a vota.
	Sursele noastre spun că ar fi vorba și de un caz în care o persoană este cercetată pentru că ar fi dat de băut votanților. Incidentul ar fi avut loc la Dumitrița.