Trei artişti fotografi bistriţeni participă cu lucrări într-o expoziţie deosebită care va fi vernisată azi, de la ora 18.00, la Sinagoga din Bistriţa, în Galeria Lina. Este vorba de o selecţie a celor mai reuşite creaţii foto realizate de-a lungul celor patru ediţii ale Salonului Naţional de artă fotografică „Etnografica”.
Câteva fotografii premiate în cadrul Salonului Naţional de Artă Etnografică şi realizate de Robert Kovacs (medalia de aur şi Menţiune de Onoare a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România), Ionela Natalia Kovacs (medalie de bronz şi Menţiune AAFR) dar şi o lucrare realizată de Toni Pall (membru al clubului de fotografie AXXA din Bistriţa) – vor putea fi admirate începând de azi, în Galeria Lina de la Sinagoga din Bistriţa.
Vernisajul expoziţiei are loc în această seară, de la ora 18.00 iar evenimentul se desfăşoară sub înaltul patronaj al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.
Expoziţia cuprinde 40 dintre cele mai reuşite fotografii înscrise, timp de patru ediţii, în Salonul Naţional de Artă Etnografica şi va fi inaugurată de azi, la ora 18.00, la Sinagoga din Bistriţa, de organizatorul salonului – Valeru Ciurea.