Zilele trecute s-a încheiat la Muncel (Iaşi), tabăra dedicată proiectelor de mediu organizată de Ministerul Educaţiei iar Andrei Angyalosi, Alexandra Turdean (elevi în clasa a XI-a la CN “Liviu Rebreanu”) şi Vlad Tomoroga (elev la CN "Andrei Mureşanu"), coordonaţi de prof. Sever Şuteu şi Felicia Câmpan au făcut senzaţie cu un proiect revo
În perioada 18-23 iulie 2015, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a organizat la tabăra de la Muncel din judeţul Iaşi a XVII-a ediţie a Concursului Naţional ,,Proiecte de Mediu".
Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost reprezentat de două echipaje – unul la secţiunea gimnaziu, alcătuit din elevi de la Clubul Copiilor din Sîngeorz-Băi, şi un alt echipaj la secţiunea liceu compus din elevi de la Palatul Copiilor Bistriţa şi Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa.
În urma susţinerii şi jurizării proiectelor, echipajul de gimnaziu format din elevii Maxim Tofan şi Ştefan Vasile (clasa a VIII-a) îndrumaţi de profesorul coordonator Dorel Bazga) a obţinut locul al III-lea.
Echipajul de liceu format din Vlad Tomoroga (elev al Colegiului Naţional Andrei Mureşanu) alături de Andrei Angyalosi şi Alexandra Turdean (clasa a XI-a la Colegiul "Liviu Rebreanu") coordonaţi de profesorul Sever Şuteu şi profesoara Felicia Câmpan a obţinut marele trofeu şi locul I.
Acest fapt le permite elevilor bistriţeni să reprezinte România la etapa internaţională a acestui concurs.
Proiectul liceenilor s-a intitulat “Stevia rebaudiana – îndulcitorul viitorului" şi s-a evidenţiat încă de la finalizarea standului de prezentare.