Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud vă invită luni, 28 decembrie, de la ora 11.00, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud la lansarea volumului - Trecutul mai aproape de noi „Omagiu profesorului Gheorghe Marinescu la 70 de ani".
Pe 11 septembrie 2015 istoricul şi omul politic Gheorghe Marinescu a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani şi considerăm că este cel mai potrivit moment pentru a ne exprima public respectul şi recunoştinţa faţă de domnia sa prin publicarea unui volum omagial.
La realizarea acestei cărţi şi-au adus contribuţia o seamă de cercetători şi personalităţi ale vieţii publice şi culturale, prieteni, colegi şi colaboratori ai domnului profesor.
„De-a lungul a două decenii petrecute în slujba Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, amintim doar anul 1987, an decisiv când secţiile muzeului aflate în clădiri diferite au fost reunite într-un spaţiu unitar în locaţia actuală - imobil, ce oferă posibilitatea etalării şi depozitării adecvate a patrimoniului cultural al judeţului nostru", a precizat într-un comunicat directorul muzeului, Alexandru Gavrilaş.
Aşadar bistriţenii sunt invitaţi luni, 28 decembrie, de la ora 11.00, la o lansare de carte deosebită.