Ploaia torenţială din această după-amiază a inundat din nou străzile oraşului! Asta pentru că sistemul de canalizare nu mai face faţă, se inundă de fiecare dată când plouă mai tare, iar apa ajunge pe străzi.
În Piaţa Petru Rareş canalizarea s-a înfundat şi a cedat, iar apa a inundat carosabilul. O trecere de pietoni era complet acoperită de apă, iar cei care au avut de trecut prin zonă au fost nevoiţi să ocolească „lacul” format după ploaia abundentă care a căzut.
Nu este prima dată când apar astfel de probleme atunci când plouă mai tare. Bistriţenii au mereu de înfruntat probleme pentru că sistemul de canalizare, vechi de zeci de ani, nu mai face faţă ploilor abundente.
Beciuri, curţi şi case inundate, trotuare şi străzi acoperite de apă, sunt la ordinea zilei de fiecare dată când plouă mai tare.
Autorităţile locale desfundă canalele de fiecare dată când se înfundă însă din cauza mizeriilor care sunt aruncate acolo, dar şi pentru că sistemul de canalizare este vechi, „reparaţiile” nu ţin prea multă vreme.