Un cititor Bistriţeanul.ro a trimis redacţiei un mail în care se plânge de cum a fost tratat socrul său în spitalele bistriţene. Mâine acesta va depune şi plângeri la poliţie şi la Colegiul Medicilor.
”Socrul meu, în vârsta de aprox. 60 ani, a fost în urmă cu aproximativ o lună la medic pentru că se simţea rău, medicul de familie l-a trimis la spitalul TBC Bistriţa pe motiv că ar avea ceva la plămâni.
În ciuda faptului că socrul meu i-a spus medicului de la TBC că a avut ulcer la stomac, acesta i-a administrat cel mai tare antibiotic (culmea, pastile! - în loc de intravenos sau dizolvat în perfuzii) pe motiv că are TBC.
Apoi a fost internat la Urgenţă, tot la Bistriţa pentru că se simţea rău din nou şi la câteva ore l-au scos afară şi l-au trimis acasă pe motiv ca nu are nimic.
Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu doar o săptămâna. La câteva zile am plecat cu el la Mureş, iar acolo se află şi acum diagnosticat cu cancer la stomac şi plămâni din cauza medicamentelor prea tari administrate la TBC Bistriţa.
Medicul de la TBC Bistriţa a fost cel care a făcut prin neglijenţa sa ordinară şi prin administrarea acelui antibiotic (pastile) timp de 20 de zile ca boala să-i avanseze până în ultimul stadiu.
Acest caz l-am trimis la dv. şi pe urmă vom acţiona în instanţă medicul de la TBC şi de la primiri-urgenţe Bistriţa, cu speranţa că odată cineva va face dreptate în această localitate (şi judeţ) şi nu vor mai omori oameni nevinovaţi cu zilele în mână.
George S. H.