Femeii i s-a făcut rău în timp ce supraveghea elevii de la colegiul "George Coşbuc" din Năsăud. Dusă la spital, femeia și-a revenit și a refuzat internarea. În drum spre casă, în microbuz, i s-a lăsat din nou rău și n-a mai putut fi salvată. Soțul femeii a murit recent, în timp ce urca la o stână, iar copilul lor a rămas acum singur.
Geta Boca a fost învăţătoare la Liceul Teoretic "Liviu Rebreanu" din localitatea Maieru. Acesteia i s-a făcut rău ieri, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla într-una dintre sălile Colegiului Naţional "George Coşbuc" în care se dădea proba scrisă la matematică la Bacalaureat. Cei care se aflau în sală au chemat medicii în ajutor, iar echipajul SMURD a transportat-o pe învăţătoare la Spitalul din Năsăud, însă femeia a refuzat să fie internată, semnând pe propria răspundere că merge acasă.
Imediat ce a ieşit din spital, cadrul didactic s-a îndreptat spre autogară, de unde în jurul orei 14.45 s-a urcat în microbuzul care mergea spre Maieru.
Din păcate femeii i s-a făcut rău din nou, chiar înainte ca microbuzul să ajungă în Sângeorz-Băi. Ceilalţi pasageri au chemat în ajutor o ambulanţă, însă cu toate eforturile depuse de medici pacienta nu a mai putut fi salvată.
"Eu ieri nu am fost în localitate, dar am aflat de această tragedie. Din câte am înteles ar fi făcut un atac cerebral. Este trist că se întâmplă astfel de lucruri. Avea în jur de 50 - 52 de ani şi era învăţătoare de mai bine de 30 de ani. Nu ştiu să fi avut probleme de sănătate, nu am cunoştinţă despre aşa ceva. I-a murit soţul în urmă cu cinci săptămâni în timp ce urca pe munte la stână, a făcut infarct", a declarat pentru Bistriţeanul.ro primarul comunei Maieru, Dumitru Vasile.
În urma învăţătoarei a rămas un copil de doar 13 ani care în doar câteva săptămâni şi-a pierdut ambii părinţi, tragedia acestei familii fiind imensă.