De la an la an avem tot mai puţini poliţişti! Fie pentru că îşi dau demisia şi părăsesc sistemul, fie pentru că se pensionează anticipat ( mulți au pensii mai mari decât salariile), numărul angajaţilor din IPJ BN e în scădere. Potrivit unui bilanţ, instituţia a încheiat anul 2015 cu 14 la sută mai puțini polițiști decât ar avea nevoie.
Potrivit informaţiilor date de IPJ BN în raportul de activitate pe anul trecut, la începutul anului 2015 necesarul de personal era asigurat în proporţie de 89,09 la sută. Până la sfârșitul anului, inspectoratul a mai pierdut din angajaţi, iar deficitul a ajuns în decembrie aproape de 14 la sută - o acoperire de 86,89 la sută a posturilor.
„Majoritatea funcţiilor disponibile sunt în mediul rural”, a declarat astăzi pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Virginia Pîrlea.
Totuşi, situaţia s-ar putea schimba în următoarele săptămâni după ultimele veşti venite de la Ministerul Afacerilor Interne. De curând s-a anunţat că se vor face angajări din sursă externă, adică din rândul civililor care nu au urmat cursurile unei școli de poliție. Angajările din sursă externă se vor face pentru a acoperi deficitul de personal care se pare că există în toată ţara la nivelul inspectoratelor. În total, la nivel naţional, ar urma să fie scoase la bătaie 2500 de posturi, iar concursurile ar urma să înceapă chiar de săptămâna viitoare - după 15 februarie.
AFLĂ mai multe aici: Nu sunt destui polițiști! Se vor face angajări din rândul civililor! AFLĂ ce spune IPJ BN: