Mămicile din Bistriţa s-au mobilizat şi în această toamnă pentru a organiza cea de-a treia ediţie a târgului cu produse second-hand derulat sub motto-ul „de la mame adunate şi de lume cumpărate". Luni, 7 septembrie, de la ora 12.00 până pe înserate, în Librăria Colorată aveţi ocazia să găsiţi de toate…!
Şcoala Mamei SAMAS Bistriţa vă aşteaptă în curtea Librăriei Colorate cu donaţii de hăinuţe pentru bebeluşi şi copii, scutece, produse de igienă şi alte obiecte necesare la începutul vieţii unui prunc, lucruri de care nu mai aveţi nevoie sau care v-au rămas mici şi pot fi folosite şi de alte mămici.
De aceste donaţii împreună cu educaţie prenatală de cea mai bună calitate (cursuri despre sarcină, naştere, alăptare, diversificare, consultări în alăptare) vor beneficia aproximativ 170 de mame din categorii defavorizate din Bistrita, Beclean şi Năsăud, în cadrul unui proiect social lansat de Asociaţia Samas, proiect cu durata de un an.
Ca la ediţiile precedente şi la acest Bazar al Toamnei mămicile vor aduce obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte (atat de copii, cât şi de adulţi), jucării sau cărţi pe care le pun spre vânzare şi, la fel cum s-a întâmplat la ediţiile precedente – ele vor face o donaţie de minim 10 lei pentru ca banii adunaţi să poată fi folosiţi pentru diferite cazuri sociale.
Copiii au un loc de joacă generos cu copaci şi jucării, în curtea librăriei, aşa că mămicile în căutare de chilipiruri sunt aşteptate cu toată familia…
Şi Librăria Colorată lansează un proiect social pentru 7 copii buni la învăţătură şi fără posibilităţi materiale, cu vârsta de 9-10 ani, care vor beneficia timp de 3 luni de o oră gratuită de engleză pe săptămână (un curs complet). Se va selecta câte un copil din cele 7 şcoli generale din oraş prin recomandarea profesorilor, dar se aşteaptă propuneri şi din partea publicului.