Până la viitoarele alegeri – deşi conform sondajelor, este foarte probabil ca lucrurile să rămână neschimbate încă vreo zece ani – în Bistriţa există un singur poet (re)cunoscut la nivel naţional şi internaţional: Dan Coman. Căruia merită să-i spunem astăzi “La mulţi ani!”, dar nu înainte de a-l avertiza că cineva încearcă să profite de numele său şi al unui deja celebru volum – Ghinga!

Este vorba despre o profesoară din Bistriţa, Nina Coman, care a publicat recent la Editura Charmides un volum de versuri intitulat “Ghinga pe înţelesul tuturor” în care oferă cititorului o falsă impresie cum că ar putea să “traducă” sau să explice mai bine decât autorul însuşi despre ce este vorba în volumul “Ghinga” - volumul care i-a adus autorului premiul naţional de poezie Mihai Eminescu pentru debut şi premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România.

Aproape toate poemele din carte par să fie scrise în inconfundabilul stil Dan Coman – semn că autoarea s-a documentat serios, cunoaşte foarte bine realitatea care îl înconjoară pe poet sau, dimpotrivă, are o imaginaţie foarte bogată.

Cartea cuprinde câteva poeme extraordinare – suspect de bine scrise pentru un poet debutant cum este Nina Coman!

Mai multe detalii – surprinzătoare, şocante sau pur şi simplu sfâşietoare, se găsesc chiar în volumul mai sus menţionat. Din raţiuni obiective – nu am reuşit să le reproducem aici, dar cartea încă poate fi găsită la Sinagoga din Bistriţa.

***

îndeajuns de lucidă pentru a înţelege că

a oprit zăpada în dreptul meu

doar ca să vadă ceilalţi cum în frig

lucrurile vin unele după altele

într-o ordine pe care întotdeauna

el o propune.

Şi eu n-am mişcat decât mai târziu

şi cu adevărat speriată

pe sanie

înainte de a cădea.

***

Imediat ce ajung acasă mişc

repede prin bucătărie

şi chiar dacă la fiecare mişcare cad oale

şi se izbesc linguri de podea

vocea tot nu se desprinde dintre

buze: doar uneori aşa mică

şi rece cum numai ea poate fi începe

să scârţâie ca un şoarece.

***

îmbrac costumul negru de şcoală,

prind păru-n oglinda din hol,

beau o gură de ceai înainte să

mai verific o dată,

să ies.

ochi obosiţi, tocuri înalte – micile semne

ale celor încă vii.

caut prin buzunare, şerveţelele la locul lor,

guma de mestecat la-ndemână.

de-acum poate veni.

nu e viaţa asta lucrul cel mai urât –

un lănţişor de argint am ales dintre toate

şi l-am făcut cu uşurinţă

să-mi zornăie toată dimineaţa la gât.

şi dacă un vine, un vine.

o să ţin tot corpul meu

doar pentru mine.