„Conceptul de graniță trebuie regândit și redefinit” a remarcat reputatul critic literar și analist Ioan Bogdan Lefter, prezent la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița pentru a participa la un eveniment editorial deosebit: lansarea Jurnalului scris de Radu Petrescu, într-o ediție masivă și completă, la Editura Paralela 45.
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” a găzduit recent o întâlnire extraordinară cu reputatul critic Ioan Bogdan Lefter care a susținut o impresionantă conferință despre „Radu Petrescu – între Târgoviște și Bistrița. Harta Postmodernității literaturii românești” în care a explicat faptul că în zilele noastre nu se mai pune problema unei gândiri în concepte regionale.
„Cât de nordic, ca bistrițean adoptat, putem să-l considerăm pe Radu Petrescu...? Radu Petrescu a trăit la Bistrița câțiva ani, a scris aici și s-au păstrat din acea perioadă pagini splendide și superbe” a mai spus Ioan Bogdan Lefter, adăugând că aceste pagini nu reprezintă, însă, un specifism local ci absorbția acestor locuri în pagini literare de mare calitate...
Marii scriitori nu sunt ai locului, a fost concluzia prezentării: „Caragiale nu este doar ploieștean, cum nici Creangă nu este doar humuleștean... Există ceva în plus la marii scriitori care ține de o altă hartă, o hartă a literaturii naționale, europene și universale” a mai remarcat criticul.
La întâlnire a fost prezent și Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45 care a publicat ceea ce a fost numit „evenimentul editorial al anului 2014”: ediția integrală a jurnalului lui Radu Petrescu dar și primul volum de Opere – Mircea Nedelciu.
Cu același prilej a avut loc și lansarea volumului „Scriitori ai Transilvaniei. Dicționar critic ilustrat (alcătuit de Irina Petraș)” volum prezentat publicului bistrițean de Victor Cubleșan și Vasile George Dâncu. În final – a fost proiectat și filmul documentar realizat despre Radu Petrescu de Mihai Dragolea.