Tibi Ușeriu nu se lasă și pace! După ce a cucerit maratonul de la Cercul Polar, anul acesta își mai testează fizicul la o altă cursă aproape la fel de solicitantă. Este vorba despre Tor Des Geants din Italia, cursă în care un concurent a murit anii trecuți.
Bistrițeanul Tibi Ușeriu continuă să-și testeze limitele și va mai bifa anul acesta o cursă aproape la fel de solicitantă precum maratonul de la Cercul Polar pe care l-a cucerit primăvara aceasta. (Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI).
„Încet, dar cu pași fermi, îmi continui pregătirea pentru următoarea călătorie care se apropie Tor Des Geants”, a postat pe pagina sa de Facebook, Tibi Ușeriu.
Este vorba despre Tor Des Geants din Italia, cursă care se va desfășura în luna septembrie a acestui an. Aceasta nu este prima participare a bistrițeanului la acest maraton montan, unde, în urmă cu câțiva ani, un concurent și-a pierdut viața, după ce a căzut și s-a lovit de o stâncă.
La prima participare de anul trecut, Tibi a fost nevoit să abandoneze cursa, după ce aceasta s-a anulat, din pricina condițiilor meteo care puneau viața concurenților în pericol.
Maratonul „giganților” presupune parcurgerea a 330 de kilometri în munții italieni în 150 de ore. Diferența de nivel este uriașă, ajungând la 24.000 de metri. Ultramaratonul adună an de an 800 de sportivi din întreaga lume, fiind considerată cea mai solicitantă cursă din Europa.
Terenul accidentat presupune inclusiv cățărarea. Doar 60% dintre participanți reușesc să ducă la bun sfârșit ultramaratonul.