Organizatorii 6633 Ultra i-au înmânat trofeul bistrițeanului Tibi Ușeriu - singurul concurent din istoria competiției care a câștigat-o de două ori. Trofeul, o figurină din sticlă, i-a fost oferit maratonistului abia după ce a fost testat antidoping.
Tibi Ușeriu a câștigat anul acesta pentru a doua oară cursa de la Cercul Polar. El este singurul concurent din istoria 6633 Ultra care a câștigat competiția de două ori.
La trei zile de la finalizarea competiției, bistrițeanul a primit în urmă cu puțin timp și trofeul, care este de fapt o figurină din sticlă. Trofeul i-a fost înmânat sportivului abia după ce organizatorii s-au asigurat că acesta nu a trișat și nu a apelat de exemplu la diverse substanțe interzise pentru a rezista.
După cum chiar Tibi a făcut cunoscut anul trecut, premiile la aceste competiții monstruoase sunt mai mult simbolice. Anul trecut, acesta s-a ales cu trofeul din „gheață” și cu o geacă.
Recompensele materiale vin ulterior și, de regulă, iau forma unor contracte cu diverse firme de echipamente sau produse pentru sportivi. Tibi Ușeriu va primi o recompensă finaciară în valoare de 25.000 de lei și din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Maratonistul se va întoarce acasă în noaptea de 22/23 martie, informează cei de la Tăşuleasa Social, anunţând că bistriţeanul va ateriza pe aeroportul „Avram Iancu" din Cluj-Napoca la ora 0:50.