„Nu mai suportăm!” - asta ne-au transmis disperaţi vecinii familiei Peti care îl are în grijă pe tânărul cu probleme psihice. Mizeria şi mirosul care sunt în apartamentul cu numărul 3 din blocul 8 de la Viişoara i-au adus la capătul puterilor pe vecinii care cer autorităţile să ia măsuri.
În blocul cu numărul 8 de la Viişoara, în apartamentul 3, mirosul şi mizeria sunt de neimaginat. Familia Peti nu are apă, curent sau gaz, iar în locuinţa cu trei camere stă şi un tânăr cu probleme psihice. Vecinii spun că, din cauza mizeriei, în apartament e plin de gândaci şi viermi care ajung până pe casa scării.
„Ne intră viermii şi gândacii în case”, se plâng vecinii disperaţi.
Cazul familiei Peti a intrat în atenţia autorităţilor încă de mai bine de aproape două săptămâni însă Primăria Bistriţa, cea de la care au primit apartamentul, nu poate lua măsuri împotriva acestora. Chiriaşii apartamentului cu numărul 3 nu pot fi daţi afară decât dacă ar exista o hotărâre judecătorească prin care să fie impus acest lucru.
Sătui de mizerie, miros, gândaci şi gălăgie, vecinii familiei Peti cer să fie luate măsuri şi să fie ajutaţi. Aceştia au depus sesizări la Primăria Bistriţa dar şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială Bistriţa-Năsăud.
În sesizarea trimisă autorităţilor oamenii scriu că „se aruncă peste balcon diferite obiecte punând în pericol copiii care se joacă pe lângă bloc. Acest copil (n.red. cel cu probleme psihice) este ţinut într-o cameră unde are un vas în care îşi face necesităţile, cameră care arată îngrozitor. Parchetul este scos, pereţii sunt unşi datorită situaţiei care este în apartament, iar mirosul este îngrozitor. Domină pe toată scara miros de urină şi fecale, existând pericolul de infecţie şi de apariţie a gândacilor”.
Oamenii spun că acel tânăr cu probleme psihice nu a mai fost scos din casă de când familia Peti s-a mutat în acel apartament (n.red. Ianuarie 2012).
Vecinii cer să fie luate urgent măsuri şi să fie făcut ceva pentru a rezolva problema mizeriei şi a mirosului îngrozitor.
„Nu putem lăsa geamurile deschise, nu putem lăsa copiii să se joace în faţa blocului. E plin de gândaci şi am văzut chiar şi viermi”, spun oamenii.
„Vă rugăm să ne ajutaţi să trăim civilizat şi să îl ajutaţi şi pe acest bolnav, care în opinia noastră are nevoie de tratament de specialitate”, mai scriu locatarii blocului cu numărul 8 în sesizarea depusă.