Tânărul artist bistriţean Paul Mureşan care îşi serbează azi ziua de naştere, a realizat zilele trecute un emoţionant film de animaţie despre drumul sinuos de la dictatură, prin haos spre libertate. Filmul a fost solicitat de investitorul Don Lothrop, fost coleg al candidatului american Mitt Romney.
Deşi filmul de animaţie intitulat “Potcoava” nu durează decât 7 minute, Paul Mureşan (de două săptămâni instructor la Clubul de pictură de la Scenica) a desenat cadru cu cadru, iar în final a ieşit un teanc uriaş de peste 3.000 de desene.
Animaţia se bazează pe o întâmplare adevărată: un tânăr american a ajuns în 1974 în Germania, unde a auzit pentru prima oară povestea despre Teoria Potcoavei, aplicabilă şi în ţările din Estul Europei care se zbat să şteargă urmele unei dictaturi şi ale haosului care i-au urmat acesteia, pentru a atinge limanul libertăţii. “Există o reţetă pentru speranţă care a funcţionat şi la mine în ţară”, povesteşte naratorul în animaţia realizată de Paul Mureşan – “dar ea necesită munca în echipă a trei categorii de oameni…”
În primul rând este nevoie de participarea unor instituţii democratice externe. În al doilea rând este necesară întoarcerea în ţară a milioanelor de oameni care au plecat în alte părţi – pentru că ei ar putea împărtăşi din experienţa lor de a trăi în libertate.
În al treilea rând (poate cel mai important) este nevoie de oamenii nemulţumiţi de modul în care funcţionează ţara. Este important ca aceştia să se unească şi, în mod paşnic, să-şi formeze propria agendă democratică.
Toate aceste trei categorii pot să planteze “stejarii libertăţii” – adică acele idei atât de diferite încât abia dacă pot fi visate sau ghicite, într-o primă instanţă. Stejarii libertăţii sunt, practic, instituţiile noi, normele culturale noi, principiile cu totul noi care să împingă lucrurile spre evoluţie.
Dar pentru a pune în practică toate acestea – este nevoie, de asemenea, de mult curaj, determinare şi, poate, o întreagă generaţie care să aibă răbdare până când rădăcinile încep să se prindă generând o nouă cultură – o naţiune care va ajuta întreg poporul, şi nu doar pe cei din interiorul puterii.
Animaţia realizată de artistul bistriţean a fost postată pe site-ul www.RomaniaOne.org – o platformă în care investitorul american Don Lothrop prezintă poveştile unor români care l-au impresionat sau cu care a ajuns să intre în contact.
Foarte important şi încurajator pentru bistriţeni – dar nu numai – este faptul că filmul se bucură de o coloană sonoră compusă de un băieţel care suferă de tulburări din spectrul autist tot din Bistriţa – talentatul Eduard Sălăgean, în vârstă de doar 9 ani care compune deja muzică de trei ani de zile!
Cel care a finanţat proiectul filmului de animaţie este nimeni altul decât Don Lothrop, un businessman american care a lucrat (între 1988 şi 1992) inclusiv cu Mitt Romney, candidatul la alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Don Lothrop a vizitat România pentru prima oară acum aproape 10 ani, a ajuns să iubească şi să admire oamenii şi cultura acestor locuri şi a ajuns şi în Bistriţa-Năsăud, fiind un apropiat susţinător al Asociaţiei Tăşuleasa Social.
Filmul de animaţie poate fi urmărit AICI şi face referire inclusiv la episodul „năucitor de întunecime şi injustiţie împotriva firavelor forţe ale libertăţii şi democraţiei” din 10 decembrie 2013, când Parlamentul Român a încercat să instaureze legea care ar fi garantat aleşilor amnistia pentru orice abatere de la lege şi excluderea aleşilor de la orice conflict de interese.
La mulţi ani, Paul Mureşan! La cât mai multe filme!