Peste 100 de taximetrişti au fost verificaţi săptămâna trecută de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi Serviciul Rutier împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Bistriţa-Năsăud. Au fost amendaţi 22 de taximetrişti.
Comisari din cadrul Gărzii Financiare Bistriţa-Năsăud împreună cu poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi Serviciul Rutier au desfăşurat săptămâna trecută o acţiune de prevenire şi combatere a evaziunilor fiscale din domeniul transporturilor.
Pe durata acestei acţiuni au fost oprite în trafic 142 de autoturisme care efectuează activităţi de taximetrie şi transport persoane. Poliţiştii au verificat autorizaţiile, licenţele de transport şi atestatele profesionale.
„În total au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.640 de lei” se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, inspector Antonela Gorgan.
Astfel de verificări vor continua şi în următoarea perioadă.