Aceştia sunt artiştii care îi vor încânta pe bistriţeni cu ocazia concertului organizat de municipalitate de Zilele Bistriţei. Organizatorii au pregătit şi un prezentator surpriză, iar acesta ar putea fi Pavel Bartoş.
Primăria Bistriţa a primit mai multe oferte pentru concertul de dumincă seara de la Zilele Bistriţei.
Asociaţia Culturală Hara a avut trei oferte:
1. Laser show, Taxi, Hara, Sore şi Ignition
2. Zdob şi Zdub, Hara, CRBL sau Delia, DJ Rhino şi Silvia sau Celia
3. Taxi, Hara, CRBL sau Delia şi Anda Adam.
Star Ardeal Magagement a venit de asemenea cu trei oferte :
1. Compact B, Andreea Bănică, Hi-q, Mandinga, Kamelia şi George Hora, Matteo şi în deschidere Loredana feat Produsso, Lia Coman, Jelany şi Big City
2. Tribut Band Coldpaly, Compact, Mandinga, Alex Velea, Delia, Maria şi Vlad (Vocea României) şi în deschidere: Loredana feat Produsso, Lia Coman, Jelani şi Big City
3. Zdob şi Zdub, Mandinga, Compact, Delia, Alex Velea şi în deschidere Loredana feat Produsso, Lia Coman, Jelani şi Big City.
Au mai fost prezentate încă două oferte, a unei formaţii din Alba Iulia, Zadar şi o ofertă a artistei Sylvie.
Într-un final membrii juriului format din reprezentanţi ai Consiliului Local al Tinerilor, Consiliul Judeţean al Tinerilor, reprezentanţi ai universităţilor şi jurnalişti au votat şi au ales oferta câştigătoare.
Cele mai multe voturi le-a întrunit oferta cu numărul 3 a Asociaţiei Culturală Hara.
Cel de-al patrulea artist care va urca pe scenă în seara zilei de duminică poate fi schimbat, după cum anunţă ofertantul. Asociaţia Culturală Hara este dispusă să o schimbe pe Anda Adam dacă juriul are alte preferinţe. Astfel, că au fost făcute propuneri de modificare care urmează să fie analizate pentru a fi luată o decizie finală.
În ceea ce priveşte prezentatorul evenimentului, reprezentantul asociaţiei a explicat că se poartă negocieri cu Pavel Bartoş, şi că acesta ar putea veni în august la Bistriţa pentru a fi prezentator la concertul care va avea loc în 25 august.