Asociația Tășuleasa Social a avut încă un an plin, al 11-lea de când a fost înființată de către Alin Uhlmann Ușeriu la Piatra Fântânele
Ajutorarea locuitorilor din localitățile afectate de viscol, iarna trecută, în județul Vrancea, două acțiuni de împădurire cu 450 de voluntari și 10.000 de puieți plantați, ecologizarea peșterii Izvorul Tăușoarelor, participarea la Swimathon 2012 Cluj-Napoca, cursuri de prim ajutor, implicarea localnicilor în colectarea deșeurilor din Piatra Fântânele sunt câteva dintre acțiunile organizate de Tășuleasa anul acesta.
În același timp, de programul educațional "Pădurea Pedagogică" au beneficiat, în 2012, nu mai puțin de 900 de tineri, iar anul a fost marcat și de câteva evenimente culturale inedite: Marcel Iureș a jucat piesa "Absolut" regizată de Alexandru Dabija, Ada Milea și Bobo Burlacianu au concertat la sediul asociației, Maria Răducanu, Robin and the Backstabbers și Zoltan Butuc au cântat la împăduriri, iar o animație despre istoricul Tășulesei a fost proiectată la București în cadrul festivalului Animest.
Un an plin, ca mai toți anii de până acum, dar unul special și datorită faptului că printre noii voluntari ai Asociației se numără regizorul de film documentar Andrei Dăscălescu. Regizorul e cunoscut în lumea filmului pentru "Constantin și Elena", unul dintre cele mai de succes filme documentare românești ale ultimilor ani. Andrei a participat la multe dintre proiectele Tășuleasa din acest an, documentându-le într-un film:
"În ianuarie am descoperit această asociație și, mai ales, oamenii minunați care o susțin. Aici am aflat ce înseamnă cu adevarat voluntariatul, iar realizarea acestui film a fost un pretext perfect pentru a-mi petrece mare parte din 2012 la Tășuleasa" povestește Andrei Dăscălescu, care și-a intitulat documentarul într-un mod inedit: "Un film fain".
Filmul a avut o proiecție de gală la București, în prezența unor personalități precum Marcel Iureș, Ion Barbu, Cosmin Bumbuț, Marius Chivu și Radu Bânzaru, iar pe 5 decembrie, de Ziua Internațională a Voluntarilor, va fi proiectat la Sinagoga Bistrița:
"Proiecția de la Bistrița va fi un moment special, iar mulți dintre tinerii bistrițeni care au participat la acțiunile Tășuleasa se vor regăsi în film" declară Alin Uhlmann Ușeriu.
Proiecția începe la ora 17:00, intrarea este liberă, iar regizorul Andrei Dăscălescu și reprezentanții Tășuleasa vor fi prezenți pentru a vorbi despre film și despre voluntariat.
Tășuleasa Social